Jurnalist de provincie, bătrân și fără… acreditare, am încercat să fiu de față la cât mai multe dintre evenimentele special inventate cu diverse ocazii special pentru Brâncuși. Iată, sunt treizeci și ceva de ani de când căscăm gura și-ncercăm să nu ne ia somnul, ascultându-i pe mulți – mulți trecuți în lumea umbrelor –, uitând de ei vorbind prea liber, fiecare-n felul lui fiind convins că descoperă… America, luându-ne drept comentatori credibili.
Abia refăcuți după Ziua Națională a Lecturii – cartea-i grea și știe toată lumea că nu spun o noutate –, ne-am adunat după „afinități elective” și după cum ne-a dictat conștiința, ca să pornim… defilarea din anul acesta cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși.
La București, UAPR–ul a bifat în avant–premieră evenimentul prin două expoziții de sculptură și desen într-una din sălile Academiei și la Simeza de pe bd. Magheru, reunind aproape toți membrii secției de profil, cu tot atâtea lucrări. Am remarcat în mod deosebit prestația mai tânărului nostru prieten Valentin Duicu. Felicitări!
În felul lui, poate nu tocmai declarat, fiecare sculptor român se revendică, mai mult sau mai puțin, din pulpana lui Brâncuși. Chestia asta, făcută profesionist și fără rușine, dă bine la CV și marchează puncte într-un eventual dosar de promovare administrativă. Se poartă cu succes mai peste tot în lumea asta.
În sectorul 3 căruia-i suntem arondați, s-a deschis pentru toată lumea „Sala Laminor” – spațiu neconvențional de „cultură și odihnă” –, cu toate avizele necesare obținute legal și, urmând modelul inventat cu succes de Artmark acum câțiva ani tot la o așa ocazie, a reprodus „ezact”, păstrând cotele din teren, o Poartă a Sărutului, sub care urmează să se oficieze „la greu” căsătorii din dragoste sau din interes, având girul primarului nostru și al Consiliului Local – proprietarii de drept ai Lucrării originale. Vizarta are și ea cota parte la o așa afacere…
Apropos de Artmark: am fost de față, poate chiar prea în față, la o discuție cu iz colocvial dintre Horia–Roman Patapievici, în calitate de gazdă și Doina Lemny, invitată special de la Paris, aflată într-un „turneu extraordinar” în România întreprins cu ocazia zilei lui Brâncuși. Am asistat la o vorbăreală fără pretenții academice, care a încercat să suplinească într-un fel cât mai original conferința cu ușoară tentă serioasă la care trebuia să fim martori și care avea anunțat un subiect foarte… șic și oarecum sensibil: omologarea printr-o poveste credibilă și cu probe irefutabile a unei lucrăti din tinerețea lui Brâncuși, apărută ca prin minune anul trecut într-o licitație pariziană și adjudecată, cu mult noroc și nu fără eforturi financiare considerabile, de un colecționar… român care, bineînțeles, nu dorește să-și decline identitatea. Artmark expune dezinteresat acest „bronz original” după un ipsos din 1905 – „Portretul lui Achile Baldé” – chiar de Ziua Națională, preț de o săptămână întreagă, după care… D-zeu cu mila. Am aflat pe surse că, la o adică, lucrarea ar urma să fie donată… Muzeului Național C. Brâncuși, dispus de-acum, după ce tocmai expune „creații (realizate în marile ateliere de gravură din spațiul european, gravuri și litografii efectuate în serii limitate, cu acordul familiilor și moștenitorilor) de Constantin BRÂNCUȘI (1876-1957), Alberto GIACOMETTI (1901-66), Amedeo MODIGLIANI (1884-1920), Auguste RODIN (1840-1917) sau Pablo PICASSO (1881-1973)”, să-și asume și alte lucrări „noi”. Chiar Doina Lemny și-a exprimat regretul de a nu fi expus „noul” Brâncuși din 1905 în expoziția pe care a curatoriat-o la Timișoara și care s-a bucurat de un succes nesperat. Ar fi fost un certificat în plus…
Am plecat de la întrunire mulțumit, mai ales la gândul c-am revăzut-o pe Doina Lemny de aproape, amintindu-mi-l fără voia mea pe Lucian Radu Stanciu, persoană atât de la modă cu ceva ani în urmă, și care, se pare, a creat o școală… Și, hotărât să revin în expoziție la chemarea bine ambalată în vorbe de instituția organizatoare de evenimente cu profit comercial: „Dacă ai mustață ca a lui Achile Baldé, sculptura lui Brâncuși care a poposit pentru doar câteva zile la București, hai să vizitezi expoziția și să primești gratuit tricoul nostru, ediție–limitată, Brâncuși–Exclusiv.
Tricoul este realizat în urma unei colaborări deosebite cu Horațiu Mălăele, cunoscut actor, regizor, scriitor și caricaturist, care a realizat, de-a lungul timpului, mai multe desene ce-l ilustrează pe sculptor”. Fără alte comentarii! Tre’ să-mi las și mustață…
Tot la București am văzut pe viu delegația venită de la Târgu Jiu, care a organizat în sufrageria casei Malaxa de pe Aleea Alexandru – astăzi sediul ICR – o expoziție cu lucrările sculptorilor care și-au adjudecat „Premiul Brăncuși” în mandatul fostului manager Doru Strâmbulescu. Această acțiune, cu succes garantat, urmează unei alte expoziții de la… Veneția – din anul trecut –, cu lucrările Atelierelor Brâncuși desfășurate pe timpul aceluiași D.S. Echipa actuală de la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși trădează o acută lipsă de inspirație managerială, ajutată în acest sens și de parteneriatul cu UAP–ul din Târgu Jiu, pe care-l suportă financiar cu slabe rezultate profesionale, dovadă fiind programul expozițional al Galeriei de artă. Curatorul expoziției, sculptorul Liviu Mocan, ca să creeze oarece zarvă la Masa Tăcerii „nu l-a primit” în expoziție pe Gheorghe Iliescu–Călinești, dar i-a inclus „in memoriam” pe Paul Popescu dimpreună, acum, cu Vlad Ciobanu, secundați pe-aproape de Mihai Țopecu. Spectacolul a fost rotunjit pe măsură de vorbele bine simțite ale Ruxandrei Dreptu care, din cauza emoțiilor bine întemeiate, l-a omis de la comentariul critic tocmai pe… Paul Popescu. Mi s-a părut un gest impardonabil pe care l-am taxat cu ușoară impolitețe, pe motiv că eram singurul gorjan „din afară”.
Conferința lui Sorin Buliga, a parcurs un desfășurător „fără noimă” pe modelul de „real succes” al lui Radu Varia. Pe alocuri, la vedere, a dat semne clare de oboseală, urmat îndeaproape de o bună parte a sălii. Văzut de la distanță, părea îmbrăcat impecabil ca, de aftfel, întreaga delegație.
După această acțiune „reușită” de la ICR–sediul central, președintele Liviu Sebastian Jicman ar trebui să-și dea demisia pentru lipsă de profesionalism în cheltuirea banului public, iat Sorin Lory Buliga și-ar putea adjudeca interimatul instituției de la Târgu Jiu, pe motiv că n-are cine, e și el membru uap, e doctor, a mai fost și e bătătarnic ca nimeni altul.
La Craiova am văzut-o la televizor tot pe doamna Doina Lemny, mai vechea noastră aliată întru Brâncuși la Târgu Jiu. A fost vedeta întâlnirilor prilejuite de Ziua Națională, pentru care instituțiile orașului s-au pregatit din timp sub conducerea președintelui Consiliului Județean, care confirmă încă o dată că-și dorește să „ne absoarbă”, urmărind îndeaproape rezultatele noastre fără performanță la capitolul Brâncuși. Doina Lemny ne-a părăsit și a trecut în județul vecin „cu arme și bagaje”… Cităm pe sărite: „Nefiind pe lista UNESCO nu știu cu cine se consultă. Apar specialiști peste noapte, fiecare ia hotărâri, de aceea spun că o punere pe această listă, i-ar obliga pe oameni să se consulte cu specialiști internaționali. Și atunci noi am profita de această moștenire extraordinară pe care a lăsat-o țării. La ansamblul de la Târgu Jiu eu m-am uitat foarte mult, să știți. Dar am și eu limitele mele și nici nu am putere de decizie. Planurile, proiectele s-au făcut fără mine. Într-o primă parte am fost consultată, dar n-au ținut cont de sfaturile mele și au fost respinși de două ori.
Acum suntem la a treia încercare. Am fost ținută la curent în ultimul moment. Sper să se realizeze acest lucru. Fiecare face ce vrea, să știți. Deci poarta este în condiții foarte bune, și masa și scaunele. Vor să metalizeze aceea coloană. E normal, alama se înnegrește în timp”.
Propun, spre a ne revanșa, ca Primăria să-i confere o anume putere de decizie punându-i o stea „de viu” pe aleea pietonală de „pe Victoriei”, iar Centrul Brâncuși să-i editeze o „serie limitată” de tricouri pentru toate vârstele, imprimate cu fotografia-i cu autograf, în felul acesta instituția având posibilitatea să mai recupereze din banii cheltuiți generos cu tipărirea cărților sale.
Revenind în orașul nostru capitală de județ, am aflat că Banca Națională din localitate a fost aleasă partener de Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație într-o acțiune strict legată de ziua lui Brâncuși, dar care n-a avut nicio legatură cu politica, chit că s-au întreținut la un pahar de vin numai politicienii dintr-o singură parte a eșicherului… Ca să nu greșim deontologic, cităm din cuvântul exhaustiv al prefectului în funcție: „…am lansat la Târgu Jiu un vin de colecție, dedicat gorjeanului care a revoluționat arta modernă. Această ediție unică de vin, de 1890 de sticle, câte una pentru fiecare kilometru din călătoria epică a lui Brâncuși de la Hobița la Paris, reprezintă un tribut adus moștenirii sale culturale și parcursului său remarcabil. Este un proiect de comunitate, la care am început să lucrăm acum mai bine de 8 luni și în care au fost implicați mulți iubitori de Brâncuși. Așa a luat naștere un vin unic, dialog între două lumi: robustețea soiului originar românesc – Feteasca neagră – cultivat în inima Gorjului, ce reflectă conexiunea sa indisolubilă cu Gorjul, și eleganța – Syrah-ul – ce simbolizează triumful lui Brâncuși pe arena internațională a artei.
Acest cupaj a fost realizat de un cetățean francez, vinificatorul Laurent Pfeffer, stabilit de peste 10 ani în România, chiar la granița Gorjului cu Mehedințul.
Designul identității vizuale și etichetei, realizat de Tarnovski Branding Studio, reflectă fidel spiritul operei brâncușiene, fiind o punte între creația lui Brâncuși și experiența gustativă a acestui vin, cu o sticlă elegantă și minimalistă, care evocă geniul și spiritul lui Brâncuși.
Este o poveste despre artă, cultură și excelență românească”.
A fost o seară excepțional de reușită, iar dintre cei prezenți, doar cei ce și-au pierdut capul declarându-se pe față „simpatizanți”, au plecat spre casă cu câte o sticlă de vin asumată cu titlu gratuit. S-a verificat astfel, pe un eșantion reprezentativ, sloganul întâlnirii de pe str. Geneva: „Vinu’ Brâncuși nu e pentru…proști!”.
De-acum, vorba senatorului Ion Iordache, și el de față: „Să trecem la treabă”.
După „o primblare” prin câteva locuri unde s-au desfășurat serbări justificate contabil și juridic pe barba lui Brâncuși, nu ne rămâne decât să reflectăm și să ne roșească de-adevăratelea obrazul la cele semnalate cu tristețe și năduf de jurnalistul Narcis Daju: „Vă rog mult, să-mi ziceți și mie dacă de Ziua Națională Brâncuși, găsiți scris undeva:
– că cea mai valoroasă operă a lui Brâncuși, Coloana Infinită, e mai ruginită ca oricând, și că nu există nici un leu aprobat pentru remetalizare și nici un proiect de restaurare, măcar în stare incipientă.
– că în Poarta Sărutului plouă, fiindcă s-a acoperit cu o foaie de plumb înnădită din table abandonate într-o topitorie ilegală din cartierul Meteor.
– că Podul Ferdinand, inclus în dosarul de candidatură pentru Lista UNESCO împreună cu Ansamblul Brâncuși, e plin de scrieri vulgare și se află într-o stare avansată de degradare.
– că organigrama de la Centrul Brâncuși crește continuu, o dată cu numărul… de pe statul de plată, care negăsindu-și serviciu în altă parte au fost angajați de… să se ocupe de Brâncuși.
– că… are bagajele făcute, fiindcă-n orice dimineață îl poate ridica DNA Craiova pentru dezastrul de pe Axa Brâncuși. Dar, vă întreb: ne-ncălzește cu ceva că… e-n pragul pușcăriei, din moment ce s-a distrus Axa Brâncuși? A propos: aveți idee cât îl costă pe… ca nimeni din presa locală să nu-ntrebe de ce nu recepționează lucrările de pe Calea Eroilor? Foarte scump, dar virează din bugetul orașului, nu de la el.
– că nici azi nu vine nimeni la Târgu Jiu, acasă la Brâncuși, nici de la Ministerul Culturii, nici de la Institutul Național al Patrimoniului. De ce? Fiindcă nu se organizează nimic. În continuare, ne e rușine că Brâncuși a plecat de aici”
Așteptăm eventuale măsuri.
Noaptea da să se-mpreune domestic cu viața concetățenilor noștri obosiți după stresul de peste zi. Doar „pe Victoriei”, în fața Teatrului, părea a fi oarecare animație. Pe trotuarul amprentat cu modele din partea locului, trece ca sfulgerul un Tico cu toate comenzile la mână, plin cu membri a două „ongeuri” aflate și ele pe baricade. Am surprins și o secvență dintr-un dialog de seară: „Mâncați-aș, ie fro premieră la Teatru?” „Vezi de treabă, instituția stă prost cu încasările și de Ziua lui Brâncuși cântă Ansamblul Folcloric Doina Gorjului”. „Pă, ie pe bani?!”
„Să trăiți bine!”
Vasile VASIESCU
