Lumea gorjenească – O călătorie la Baia

1377

Ne-am sculat cu noaptea-n cap. Afară, o beznă de s-o tai cu brișca lu’ moș Pătru lu’ Ghițalani, nori negri ca Gheorghe Tiganu, gata să se scuture pe bătătură, așa cum mai încercaseră de vreo câteva ori în ultimele zile, stau atârnați la streașina casei, aliniați de parcă ar fi dorobanții de geam de pe tejgheaua de brad lustruit din prăvălia lu’ nea Ion Barbici, care și el, parcă de când lumea, fumează singur, în așteptarea puținilor clienți pe care în ziua de azi se mai poate conta… Nu ni se vede la doi pași, nu latră niciun câine, nu cântă nici măcar cocoșii în dimineața asta de duminică, a 10-a după Rusalii, la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ieșim pe porțile de lemn larg deschise și-o luăm pe linie la vale, cu gând să ni se lumineze de ziuă în târg la… Baia. Panglica de asfalt nou, cu chenare albe de var trase la linie de-a dreapta și de-a stânga șanțurilor de beton, ni se prelinge încet pe sub roțile mașinii. O ploaie măruntă de sfârșit de vară se ține mocănește după noi. La Pungani, se aude primul cântat de cocoși și o mâță albă ca laptele ne taie calea, uitându-se după noi curioasă nevoie-mare.
Intrăm cu grijă în Șoseaua Mare, nici nu știm când trecem Drăgoienii și ajungem la bariera orașului, traversând în viteză o mare de lumini. După Bârsești, e iar beznă de-adevăratelea. Pădurea de la Stroiești nu ni se alege de ceață. Trecem de Arcani. La Peștișani, în centru, se aud obloanele prăvăliilor, semn că lumea începe să se înhame la viață. Apoi, drumul se deschide în câmpul Tismanei. Trecem de Celei, de Apa Neagră și ni de crapă de ziuă exact pe Strada Mare din Baia de Aramă. Tragem și „dejugăm” aproape de poarta mănăstirii, în marginea târgului de duminică, ținta călătoriei noastre de sfârșit de vară. Eram copil, să fi fost prin clasa a VI-a, și-mi amintesc, nu fără o ușoară undă de nostalgie, de excursia din vacanța de vară la Baia de Aramă. Să fi fost vreo 30 de copii împreună cu dascălul Grigore Negrescu, directorul școlii, și cu dirigintele nostru, profesorul de geografie Constantin Flitan. Țin minte doar mirosul de benzină din autobuzul pe care-l conducea nea Gore Iorgoiu, de la noi din sat, pădurile întunecoase pe care le-am traversat ușor speriați până la Peștișani, locul primului popas la cerere, și apoi, intrarea, aș zice triumfală, după țipetele noastre de bucurie, printre carele cu boi și căruțele încărcate cu oameni și cu tot felul de mărfuri, care se chinuiau să răzbească odată cu noi, în târgul de duminică, întins la poalele mănăstirii. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne spălăm pe mâini la izvorul cu 12 guri și să mâncăm fiecare ce-aveam de-acasă la pachet.
Apoi am băut, pe puteri, o limonadă galbenă din niște sticle de-o litră care aveau în gât, prevăzută din fabrică, o bilă de geam cu scopul de-a lungi enervant timpul în care să poți bea tot lichidul acela dulce, rece și prea puțin pentru pretențiile noastre de elevi premianți. A trecut timpul… Suntem iar la Baia. Târg vechi, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, care adusese la lucru meseriași sași în minele de aramă, și care cunoscuse o anume înflorire pe vremea lui Matei Basarab și a lui Constantin Brâncoveanu. Acesta din urmă, consemnează cu exactitate cartea de istorie, între 9 și 12 iunie 1695, fiind în trecere de la Cerneți la Tismana, încuviințează și ajută cu suma de 300 de taleri ridicarea unui locaș de cult la Baia de Aramă. Deslușim greu povestea înscrisă pe tabla pisaniei din pronaosul mănăstirii cu hramul Sfinților Voievozi: „Cu vrerea Tatălui și cu îndemnarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh au făcut această sf(ân)tă biserică dumnealui jupânul Cornea Brăiloiul Ban, dimpreună cu dumnealui jupânul Milco Băiașul, nepot de frate, Pozanu Căpitanul, cu toată cheltuiala dumnealor și fiind igumen Kir Vasile Arhimandrit, în zilele prealuminatului creștin domn Io Constantin Basarab voievod. Începutu-s-au a se zidi această sf(ân)tă biserică la maiu 22, leat 7202 și au săvârșit cu toată podoaba ei la maiu, 7, 7211 (1703). Eu mână păcătoasă, pictorul bisericii Neagoe și Partenie Ieromonah de la Tismana”. Tot Constantin Brâncoveanu, „prințul aurului” din Carpați, spune legenda locului, ar fi ascuns la temelia mănăstirii o comoară, râvnită de toată lumea până aproape de zilele noastre. Chiar și pe harta tipărită în limba greacă de stolnicul Constantin Cantacuzino la Padova, în anul 1700, apare trecută Minera di Rama… După 1806, când Tudor Vladimirescu e numit vătaf de plai la Cloșani, târgul cunoaște și o oarecare dezvoltare economică prin faptele de viață ale boierilor Glogoveni, ale neamurilor prințului Bibescu și ale pitarului Drăghicescu. Baia de Aramă a fost dintotdeauna un târg cu o anume fală la hotarul nostru dinspre Mehedinți.
Dar astăzi?
Ni s-a făcut de ziuă pe Strada Mare. Sufocată de mașini, de mărfuri scoase la vedere pe trotuarele înguste, de reclame aparținând altor civilizații, de lumina parcă strepezită și prea palidă pentru timpurile de azi. Cele câteva case boierești stau triste, așteptând la drumul mare vremuri care să le fie favorabile și să le aducă la strălucirea de odinioară, meritându-și pe deplin însemnul de azi de „monument istoric”. Doar instituțiile statului și bodegile atât de necesare par să țină târgul pe o hartă cu localități recunoscute ca fiind încă în activitate. Să tot aibă aproape de 5000 de suflete… Duminică de duminică, cel mai animat loc din Baia e târgul țărănesc cu produse de tot felul, pe care le aduc „fermierii de azi” din satele din împrejurimi. Carne și slănină, brânză și lapte, vin și țuică, roșii, ardei, castraveți, varză, vinete și verdețuri de tot felul, mirodenii, plante uscate, ceaiuri și flori în toate culorile toamnei, turtă dulce, halviță și gogoși, bere și grătare cu mici și cu fleici proaspete și câte și mai câte…. E o vânzoleală domestică, lumea se cunoaște, socializează cum s-ar spune, negociază cu eleganță negustorească și cu umor, par a fi cu toții mulțumiți și bucuroși de revederea lor din fiecare duminică de sărbătoare. Totul durează până după prânz, când se retrag după o zi de muncă, fiecare pe la casele lor. Și gata. Strada Mare rămâne goală, târgul pare să doarmă sau, în cel mai bun caz, se uită la televizor. Și nu se mai întâmplă chiar nimic. Doar la mesele câtorva bodegi, se încearcă bărbătește a se mai face ceva politică în gura mare. Încolo… Sus, pe deal, la mănăstire, încă de dimineață, câteva măicuțe, evlavioase și cucernice cât se poate, dimpreună cu părintele de mir din localitate, își așteaptă enoriașii cu sufletul la gură. Interiorul mănăstirii are pictura originală, învechită frumos de-atâta pustiu de timp, pe jos sunt așternute covoare boierești, iar catapeteasma, acum oarbă, așteaptă de ceva vreme restaurarea promisă. Deocamdată, cu atâtea icoane lipsă, numai ușile împărătești nu fac față să închidă hotarul de liniște și har dintre noi, cei câțiva enoriași, și părintele care citește în altar din vechile cărți bisericești.
Prea puțină lume la slujba de duminică. Mă uit pe pereți și încerc o apropiere de suflet cu sfinții atât de frumos zugrăviți de Neagoe şi ieromonahul Partenie de la Mănăstirea Tismana. Mi se pare că toată lumea de afară se află în îmbrățișarea lor, că viața lor încă se desfășoară pentru noi într-o comuniune canonică pusă la cale de Dumnezeu, că au fost atârnați la vedere într-o narațiune cromatică blândă care așteaptă cu smerenie spre a se face înțeleasă după chipul și încercarea fiecăruia dintre noi. Și cum stau cuprins și de un sentiment de duhovnicie jovială, îmi zboară gândul că la Baia de Aramă s-a născut, la Bratilovu, la 18 mai 1871, pictorul Ipolit Strâmbu, reprezentant de seamă al impresionismului românesc. După studii de pictură în instituțiile de profil ale vremii, ajunge să conducă Școala de Arte Frumoase din București și să fie profesor la renumita Școală de pictură de la Baia Mare. A participat cu lucrări la numeroase expoziții și a fost unul dintre fondatorii „Tinerimii Artistice”, împreună cu Ștefan Luchian, Constantin Artachino și Nicolae Vermont și, de asemenea, s-a numărat printre primii care au pus umărul la organizarea Muzeului Național de artă populară. S-a stins la 31 octombrie 1934 și este înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri din București. Lucrările lui fac astăzi fala multora dintre muzeele de artă din țară, iar la casele de licitații apar mai mereu picturi de Ipolit Strâmbu, la prețuri nu încă dintre cele pe care le-ar merita. De aceea mă gîndesc, nu fără o ușoară strângere de inimă, că astăzi, când la Baia de Aramă aproape că nu se mai întâmplă nimic, n-ar fi chiar imposibil să se pună la cale, în Consiliul Local, înființarea unei colecții Ipolit Strâmbu, chiar acolo, la el acasă. Nici n-ar comporta cine știe ce investiție și ar reprezenta un loc cu o rânduială frumoasă, care ar consacra în mod sigur orașul, impunându-l altfel și îndemnându-i și pe alții să participe la bucuria rezervată unei recuperări culturale atât de necesară. Nici nu știu dacă Muzeul de Artă din Târgu Jiu are vreo lucrare de Ipolit Strâmbu. Într-un fel, precedentul a fost creat. Demult, în 1984, la Baia de Aramă, la 50 de ani de la moartea pictorului, prin bunăvoința Muzeului din Drobeta Turnu-Severin, a fost organizată o expoziție cu câteva lucrări de-ale pictorului. Au trecut de atunci, iată, aproape 40 de ani. Aș fi curios să știu dacă prin vreo casă boierească din Baia e atârnată la loc de cinste măcar o pictură de Ipolit Strâmbu…
Altfel, lumea pe care o petrecem astăzi nu știe decât că la Baia de Aramă s-a născut… Olguța Berbec, interpreta de muzică populară de la „Doina Gorjului” care a editat albumul „De la Gorj la Mehedinți“, în acompaniamentul orchestrei „Lăutarii” din Chișinău. Duminică am fost la târg la Baia. Încărcați cu de-ale gurii, mulțumiți că am fost și la slujba de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, am ținut drum drept spre casă. Am intrat pe porțile noastre din lemn de stejar, încherbate de moș Ioan Chirilă la 20 de octombrie 1946, cu satisfacția muncii împlinite și cu conștiința împăcată. Vremea rămâne… contradictorie, toamna-i pe-aproape. Suntem niște cucernici evlavioși supuși greșelii…
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here