Traversăm niște timpuri pe care nu ni le-am fi putut închipui astfel nici în visele noastre cele mai… Suntem cu toții niște eroi. Năpădiți de evenimente politice de cartier, participăm cu ziua și de bună voie la tot felul de sărbători și primim, drept recompensă, diplome de excelență pentru te miri ce realizări raportate în gura mare la sfârșitul programului. În timpul liber facem sport sau ne dedicăm culturii. Dintr-o agendă desecretizată, transcriem pentru Dv. două scrisori mai vechi, în care băteam câmpii cu asupra de măsură…
Motto:
,,Mă bucur să întâlnesc aici atât de mulți oameni pasionați de golf, un sport care nu este deloc exclusivist și care oferă ocazia de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea acestor sporturi. Golful se poate practica la orice vârstă și încurajez pe cât mai mulți să descopere acest frumos sport care oferă multe satisfacții”. (președintele Klaus Iohannis, 18 sept. 2021, la Pianu, Alba)
Fundația Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu, aflată în negocieri cu investitori din România şi din străinătate, demarează în acest an lucrările pentru cel mai frumos teren de golf de 18 green-uri din Estul Europei. Acesta va fi situat în Dealul Târgului şi va ocupa o suprafaţă de cca. 55-60 de hectare, investiţia urmând să se ridice cam la 60-70 milioane de euro pentru următorii 5 ani, întregul complex urmând a fi finalizat în jurul anului 2015. Oraşul de-acum se va păstra în perimetrul actual, dezvoltându-se în jurul Axei Lucrării lui Brâncuşi, încercând să-i ţină companie la standarde de modernitate dintre cele mai ridicate. 
Investiţiile din vechiul oraş se vor derula doar pentru punerea în valoare a ceea ce există. Noua zonă rezidenţială a oraşului, care se va dezvolta în Dealul Târgului, va cuprinde în prima etapă 250-350 de unităţi de locuit, un parc de agrement, hotel de 5 stele, restaurant, bar, săli de conferinţe, galerii de artă, bazin de înot, terenuri de tenis, centre de echitaţie şi suprafeţele comerciale aferente şi, de asemenea, un heliport pe care vor ateriza elicopterele celor avuţi şi interesaţi. Oraşul nostru reprezintă cea mai indicată locaţie pentru o astfel de investiţie. Puternicii lumii şi deştepţii acesteia vor veni la Târgu-Jiu să cunoască opera nepereche a Sculptorului, vor pune lumea la cale în plan politic, economic şi militar şi se vor bate pentru câştigarea celui mai râvnit trofeu din lumea golfului mondial: Cupa Brâncuşi. Acesta şi premiul Constantin Brâncuşi pentru sculptură vor fi excelenţele fiecărui an care, de fiecare dată, vor face ca Târgu-Jiul să devină unul dintre cele mai râvnite puncte de interes şi de atracţie de pe glob.
La vremea când în Bucureşti, în 1923, Regele Ferdinand era întâiul jucător pe singurul teren de golf din capitala României interbelice, Brâncuşi îşi căpătase o anume faimă şi în acest domeniu al celui mai boieresc sport pe marile terenuri ale acelei lumi deja mult civilizată. Quinn, Jeanne Robert Forster, Henri-Pierre Roche, Satie erau câţiva dintre partenerii lui Brâncuşi cu care se întâlnea şi juca golf. Există fotografii din anul 1921 care-l confirmă pe Brâncuşi ca fiind primul român dispus să câştige și pe terenul de golf. Galerii de artă contemporană vor expune lucrări din toată lumea, cele mai importante licitaţii din domeniu întâmplându-se în Dealul Târgului. Nici industria pe orizontală nu va lipsi. Cum vor fi arătând, şi la ce preţuri, crosele Brâncuşi fabricate numai la Târgu-Jiu şi vândute cel mai bine în toate magazinele de specialitate din lumea largă? Modelul lor, între cele mai vechi primite de Brâncuşi în dar de la prieteni prin anii ‘20, stau atârnate într-o legătură de rafie pe peretele alb al Atelierului din Paris.
În România e încă loc pentru o astfel de investiţie. Sunt doar patru terenuri de golf: Clubul Diplomatic Bucureşti, Clubul de Golf „Lac de Verde” la Breaza, Clubul de Golf ,,Paul Tomiţă”, la Pianu din judeţul Alba, şi Clubul Tite Golf Resort în Timişoara. Există şi Federaţia Română de Golf condusă de doamna Daniela Hinescu, altfel, managerul complexului de la Breaza. Dacă te gândeşti că un membru al Club Brâncuşi Golf Târgu-Jiu va plăti o cotizaţie cuprinsă între 1500-2500 de euro şi că sponsorii competițiilor din tot cursul anului se vor fi numărând dintre cele mai mari companii, atunci e sigur că banii vor ajunge să ne dea şi pe noi afară din casă…
În cadrul Universității va exista şi o catedră Brâncuşi de… Golf Internaţional, iar dascălii ei vor fi doctori adevăraţi, care vor elibera greu studenților absolvenți diplome ce le vor permite să aibă păreri pertinente şi despre opera sculptorului-idol. Mai nou, ultima inițiativă înscrisă pe agenda culturală a Club Brâncuşi Golf Târgu-Jiu va fi un Festival de Jazz. Pe afiş va fi desenat, după o mai veche fotografie, Brâncuşi cântând la contrabas în pridvorul casei din Hobiţa.
Deocamdată atât.
Restul e… tăcere. (13 martie 2008)
*
Orice oraş, de la noi sau de aiurea, are un ce al lui, numai al lui, ceva care-l particularizează cu pregnanță între celelalte, ceva care-l face să fie unic şi de aceea interesant, poate cel mai interesant, ceva care-l plasează cât mai sus într-o ierarhie a intereselor de orice fel, ceva care-i conferă o anume aură nu doar de frumuseţe, o notă tradiţională păstrată instituţional şi, de asemenea, o nădejde într-un viitor legitim, provocat cu tenacitate şi neapărat în diverse forme de parteneriat. Poate cineva să-şi închipuie astăzi cum ar fi să arate oraşul nostru fără Lucrarea lui Brâncuşi, fără Capodoperă? Cu cine sau cu ce am putea asocia într-o atare situaţie sigla Târgului nostru de pe Jiu? Oricâte soluţii am fi găsit şi le-am fi făcut viabile, puterea de iradiere în afară, în lumea largă, ar fi fost sigur cantonată doar într-o provincie legitimată local, spiritul frumoaselor noastre meleaguri rămânând definitiv închis, înţeles cu îngăduinţă, ca un document arhivat pentru altădată, totdeauna pentru mai târziu. Ei bine, nu fără strădanie şi sacrificiu, cu pasiune mai ales şi cu entuziasm, echipa Aretiei Tătărescu şi a primului-ministru de la Gorj, dând curs generoasei declinări din partea Miliţei Petraşcu la o aşa comandă artistică, surprinzător şi binevenit cedată cu rugăminţi deja maestrului Brâncuşi de la Paris – toţi dimpreună – fructificând abil deschiderea modern-politică gândită atunci special pentru oraşul nostru, au surprins pe toată lumea, adăugând tradiţiei aura Capodoperei. Aceasta, de mai bine de 80 de ani, singură, petrecând evenimentele istoriei locului şi pe cele din afară cu dileme cu tot, asumându-şi tradiţia şi îngăduindu-i acesteia să se descopere, a convins cultural, constituindu-se în timp într-o adevărată instituţie, investiţia în ea dovedindu-se profitabilă cu asupra de măsură. Înseamnă că, în timp, Capodopera lui Brâncuşi a contat de fiecare dată în mijlocul evenimentelor, a dat sens tuturor acestora, omologându-le doar frumuseţea şi calităţile, câte le vor fi avut, a invitat obligând chiar privirii tuturor să descopere felul în care locul trebuie să rămână, precum şi modul în care lucrurile trebuie să continue. 
Capodopera lui Brâncuşi a fost cea care, urmând o experienţă culturală de invidiat, a legiferat şi a pus în valoare sufletul acestui oraş, înnobilându-l pentru posteritate, pentru totdeauna, cu sensurile noi ale modernităţii. Brâncuşi a fost să fie singurul mediator între matricea existenţială a locului şi orientarea spre un viitor structurat drept spaţiu de contact cu toată lumea.
Prin anii ’80, în două rânduri, aşa cum deja se întâmpla cu succes în alte locuri din ţară, şi la Hobiţa, în lunca Bistriţei, lângă casa memoriala a lui Brâncuşi şi lângă biserica de lemn din cimitirul satului, meşteri ai vremii într-ale sculpturii s-au pus pe treabă cu smerenie şi cu frică de… Meşterul Locului, dar bântuiţi de curajul tinereţii împreunat frumos cu orgoliile lor personale, şi au lăsat cu bună credinţă să se amăgească în oglinda apei aproape două duzini de sculpturi, care mai de care mai arătoase şi mai grav semnate cu nume care-au confirmat definitiv între artiştii noştri contemporani. Câţiva dintre ei nu mai sunt, dar ce-i trist, cu titlu definitiv se pare, este că Lucrarea lor, din cele două veri petrecute lângă apa Bistriţei, s-a dus demult pe apa… Sâmbetei. S-a pierdut aproape definitiv pentru că, între timp, consătenii lui Brâncuşi, luaţi cu viaţa, şi-au revendicat cu acte-n regulă pământul de sub statui şi-au delăsat definitiv lucrările sculptorilor. Păcat! Ar trebui invitaţi, atâţia câţi mai sunt, şi rugaţi cu cerul şi pământul să creeze iar, cât se mai poate, în spiritul vârstei şi forţei lor creatoare din anii ’80 şi neapărat revendicat acest lucru spre a-i fi păstrată memoria, cu sfinţenie de data asta, aşa cum se cuvine. În veci!
Şi parcă din nevoia reparatorie faţă de neputinţa noastră de-a dăinui, asumată deja, la trecere în mileniul cel nou s-a încercat o altă modalitate artistică de-a lăsa urme lângă Capodopera lui Brâncuşi. S-a întâmplat să aibă loc la Târgu-Jiu, în zece ediţii aproape consecutive, Simpozionul de sculptură Brâncuşiana. În aceste zece ediţii, 60-70 de sculptori, unii chiar meritat în mai multe rânduri, au fost la Târgu-Jiu, şi-n vatra Lucrării lui Brâncuşi au muncit, zi de vară până-n seară, lăsând, nu fără teamă şi oarecare strângere de inimă, câte-o lucrare din piatră sau din marmoră care să împărăţească locul cu numele lor şi să se aşeze definitiv în amintirea noastră lângă numele Sculptorului nepereche. Au trecut zece rânduri de sculptori şi-au lăsat zece rânduri de sculpturi, opere de artă de certă valoare în peisajul artistic contemporan, destul de sărac dacă-ar fi să ne preumblăm cu mintea prin cele mai multe aşezări locuite de oameni ca noi. Au fost răspândite prin oraş, mai peste tot pe unde s-a găsit un spaţiu ce se cerea neîntârziat înnobilat de spiritul artei, şi de cele mai multe ori, în timp, lucrul acesta a fost confirmat. Oraşul are acum peste 50 de locaţii artistice care trebuie neapărat căutate pe harta lui şi care merită vizitate. Sunt peste 50 de spaţii deja personalizate unde cineva, un artist contemporan cu noi, a lăsat un semn cu care şi-a marcat definitiv locul în perimetrul oraşului lui Brâncuşi. E puţin lucru? Nicidecum, şi e cu siguranţă de invidiat… Recolta de lucrări a anului trecut şi cea a acestuia din urmă nu şi-a găsit încă locul. Încă n-a fost aşezată undeva anume spre a împodobi fruntea şi sufletul altor spaţii înscrise şi ele pe lista celor nevoite de frumos. S-au adunat pe lista de aşteptare iar multe nume de artişti, unii din vara trecută, artişti cu lucrări albe ca marmora şi frumoase ca ea, care-şi aşteaptă un loc binemeritat pe harta artistică a oraşului lui Brâncuşi. S-ar părea că se vor mai fi găsind câteva în oraş, iar restul lucrărilor şi cele ce vor urma, se vorbeşte că vor fi aşezate pe Insula Jiului, unde, în timp, vor constitui o veritabilă Insulă cu statui.
Îmi închipui cum va fi arătând Insula cu statui, poate singura în lume, atârnând noaptea deasupra oglinzii Jiului, spânzurată sub cupola cerului spuzit cu stele cum numai la noi mai pot fi încercate cu privirea. Arhitecţi invitaţi din toată lume albă vor fi încântaţi să-şi dea măsura talentului ca să inventeze de-adevăratelea aleile insulei ce se vor lăsa apărate de albul statuilor din următoarele ediţii ale Simpozionului de sculptură Brâncuşiana, ajuns a fi un alt brand competitiv al oraşului nostru. Oraşul Capodoperei lui Brâncuşi, dimpreună cu Insula lui cu statui, se va afla negreşit pe cele mai importante hărţi artistice ce vor călăuzi paşii miilor, zecilor de mii de pelerini ce ne vor găsi şi ne vor mulţumi, muţi de admiraţie… Până atunci să ne bucurăm că am mai petrecut o vară cu statui de marmoră, să le mulţumim artiştilor că au răspuns invitaţiei noastre, să le mulţumim, de asemenea, tuturor celor care s-au implicat la o aşa frumoasă realizare. Mă gândesc să vă propunem să inventăm împreună un album cu sculpturile simpozioanelor de până acum, album elegant prefaţat de operele lui Brâncuşi din Muzeul fără pereţi – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârşit –, toate la un loc constituindu-se într-un dar de suflet şi de cunoaştere – adevărată carte de vizită a Oraşului. Lumea gorjenească va fi în măsură să vă pună la dispoziţie în următoarele ei apariţii, pagini din albumul de artă Insula cu statui, adevărată Carte a Cărţilor cu Sculpturi, toate din patrimoniul oraşului Târgu-Jiu. (24 august 2012)
Vasile VASIESCU
