Lumea gorjenească – Fapte contra cetăţeanului, în şi cu pădurile poporului

194

Şi dacă fagii, stejarii şi gorunii nu se fură de la mine ori de la dumneata, la urma urmei, fiecare din noi pierde. Pădurile devin nişte biete câmpuri care nici măcar de izlaz nu mai sunt bune, iarba nu mai creşte iar apa de băut pentru bovine şi ovine e din ce în ce mai rară. Nu doar pe timp de secetă, la Peştişani.

Se cară apă cu bidonul din izlazul satului Boroşteni
Înainte de a vorbi despre hoţii de lemne, reamintim că prin dispariţia pădurilor şi clima s-a schimbat. Problemele apei sunt şi vor mai fi încă aproape de nerezolvat pe teritoriul comunei Peştişani. La o adunare cetăţenească organizată de vreo şase consilieri ai USL Peştişani, cinci aduşi de Ion Poenaru(3 de la PSD şi 2 de la PNL), preşedintele organizaţiei PSD locale, plus C. Fuiorea(PRM) s-au auzit o groază de nereguli. Petre Motea susţinea că satele Boroşteni şi Frânceşti sunt cele mai năpăstuite în privinţa apei. În vara asta, Petre Motea s-a plâns că a cărat apa cu bidonul de la o fântână din izlaz. Un izlaz ce a fost amenajat cu mijloacele SC „UTIL-BONUS” SRL, firmă locală de gospodărire comunală, cu toate că banii comunităţii s-au scurs în conturile unei firme private, deţinute de un fost amic al fostului primar.
Campanie electorală, la furat de lemne din pădure? Unul dintre candidaţii la postul de primar al comunei Peştişani şi-a luat concediu de o lună pentru a-şi face campanie electorală. Bun, mi-am zis în gândul meu. Numai că mă sunau amici din Brădiceni, reproşându-mi-se că, deşi eu le-am recomandat să-l voteze pe el, acesta nu s-a dus la nicio întâlnire cu alegătorii. Îndrăznesc, într-o seară, să-i aduc aminte de cele promise. „Da, recunoaşte, n-am fost pentru că am avut treabă. Acu vin cu Silviu din pădure”.

Fagii, stejarii şi gorunii în camioane necontrolate
Vorba amicului meu ing. Geo Vâlcu: „Nu mai există poliţie. Dacă eu plec cu o amărâtă de Dacie, deh, cine mai are acum Dacie, mă opresc sigur şi-mi găsesc, ba un bec, ba nu ştiu ce. Camioanele ce trec zilnic încărcate cu buşteni nu sunt oprite de nimeni!”Şi tot trec câtui ziulica de mare, ba dinspre Gureni. Boroşteni, dar şi dinspre Tismana ori Baia de Aramă camioane grele. Atât de grele că nici nu-i sigur că drumurile astea cârpite şi neasfaltate rezistă la greutatea lor. Care-i imensă. Nici măcar din greşeală, agentul principal de Poliţie, fost şes al Postului de Miliţie şi, mai apoi de Poliţie, din Peştişani, domnul Bâltac nu–i deranjează pe şoferi nici cu cea mai nevinovată întrebare. Ce să fie, Ce să fie? Neglijenţă, indolenţă? Ori din toate câte ceva. Ca să nu mai spun că pe teritoriul comunei Peştişani sunt cam vreo 20 de camionete ce cară încontinuu lemne. Lemne de foc. Şi nimănui nu-i pasă!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here