Vestea primită, ieri dimineaţă, a venit ca o lovitură de trăznet. Şi m-am rugat să nu fie adevărată. Murise Jean Brâncuşi. Dumnezeu l-a luat la el pe unul dintre cei mai buni fii ai Săi.
A lăsat în urma lui o mamă tristă şi o familie îndoliată. Nu l-am văzut de la înmormântarea altui fiu al meleagurilor gorjene – Traian Dădălău. Venise să-l plângă, să-l conducă pe ultimul drum. Pe unicul fiu al amicului său şi al nostru Doru Dădălău. Tăcuţi şi plânşi, amândoi, n-am schimbat vreo vorbă. O ultimă discuţie, în fugă, avusesem cu regretatul Jean Brâncuşi între Sfântul Vasile şi Sfântul Ion. Mă întrebase dacă am văzut lucrarea lui. Nu-i prea dădusem importanţă lucrării ultime a celui care a fost şi poate rămâne singurul om de afaceri din Peştişani drept şi îndatoritor cu aproapele lui. Pe care-l respecta şi iubea aşa cum şi prea cumplit lovita de viaţă – buna sa mamă, tanti Gica Brâncuşi. La Pensiunea Brâncuşi găzduia, cu generozitate, mai toate manifestările culturale. Fie locale, fie judeţene. Viorel Gârbaciu ştie la fel de bine. Ori mult mai bine decât mine. Dar lucrarea de care mi-a vorbit, nu cu mândrie, ci cu mulţumire în suflet se referea la o casă pentru fiul său Alexandru. Una refăcută, din aripa unei case ridicate de unchiul lui Ion Huzoi. Parcă avea sufletul împăcat. Îi lăsase lui Alex şi o mică afacere, dar şi un adăpost. Nu cred că a plecat, pe drumul fără întoarcere, cu voie. Doar cu voia celui de Sus. Care L-a chemat la El. Încurcate sunt căile Domnului. Lacrimile şi sfârşitul prematur al Omului şi Consilierului Local al Primăriei Peştişani mă prididesc…
Ion Predoşanu
