Se sting oamenii mari din jurul nostru. Venim pe lume pe rând şi plecăm, la fel. Unul câte unul. Cu lacrimi în ochi, astăzi, locuitorii din Peştişani, îl conduc pe ultimul drum, cel fără de întoarcere, pe unul dintre bravii lui fii.
Plecat la Bucureşti, unde-a devenit inginer constructor, apoi doctor inginer şi universitar. Prin anul 1963, Constantin Peştişanu îndeplinea şi funcţia de secretar general, apoi secretar de stat la Ministerul Învăţământului. Fără ajutorul domniei sale sunt sigur că eu n-aş fi urmat liceul. Părinţii mei ar fi vrut, cel mult, să merg la Şcoala Profesională Electroputere din Craiova. Unde-aş fi avut cazare şi masă gratis. Înfiinţându-se Liceul Teoretic Peştişani, mai târziu Liceul “Constantin Brâncuşi”, am izbutit să învăţ şi eu, acasă, liceul. Iată de ce, în numele meu şi al tuturor care-am avut şansa de a învăţa o şcoală, ca lumea, aproape de casă, azi sunt trist. Şi se cuvine să vărs o lacrimă în memoria celui care a fost un Om. Ultimul plecat la cele veşnice dintre fraţii Peştişanu. Intelectuali cu toţii.Dumnezeu să-l odihnească-n pace pe robul Său Constantin Peştişanu şi să-i ierte lui păcatele.
Ion Predoşanu
P.S. Mai jos redau un text scris, cu doi ani în urmă, la îndemnul chestorului(r) Constantin Codiţă. Fiind un articol apărut într-o broşură omagială, la împlinirea a 40 de ani de la terminarea Liceului ”C. Brâncuşi” Peştişani al excelentei promoţii a chestorului(r) C. Codiţă, cer permisiunea de a-l publica (I.Predoşanu)
Profesorul şi directorul Gheorghe Peştişanu – Luminătorul numai zâmbet al zecilor de generaţii
Mi-a fost dascăl şi părinte, încă din clasa a V-a, nu doar mie şi dragului meu coleg Dan Peştişanu. Fără a face vreo deosebire între noi. Ori între noi şi ceilalţi. Nu mi-l aduc aminte altfel, decât cu un zâmbet larg în colţul gurii ce avea numai vorbe bune pentru toţi. Şi nici nu cred să fi fost corigenţi ori repetenţi din partea domniei sale. Pur şi simplu avea un mare talent pedagogic, o ştiinţă aparte a predării limbii şi literaturii române. Cu toţii eram numai ochi şi urechi, iar toată clasa învăţa lecţiile ca lumea încă de când ne preda. Pot spune că limba română şi gramatica, atâta cât le-am învăţat în clasele primare, mi-au fost o temelie trainică a ceea ce mi-a rămas şi am consolidat mai târziu. Îndemnul spre lectură mi l-a mai cultivat profesorul de literatura română de mai târziu, din vremea liceului, eruditul profesor şi inspector şcolar Ion N. Blendea. Graţie domniilor lor, la bacalaureatul dat de noi, prima promoţie – 1967 – a Liceului Teoretic “Constantin Brâncuşi”, susţinut la Târgu- Jiu, am primit nota 9. Cu care mă mândresc, chiar dacă mă ţineam drept tare la matematică, facultate pe care am urmat-o mai apoi. Am scris aceste rânduri despre profesorul Gheorghe Peştişanu, cel care mi-a marcat esenţial existenţa. Nu doar mie, ci atâtor şi atâtor generaţii de elevi săteni ce n-ar fi avut şansa de a-şi continua studiile liceale dacă n-ar fi fost Domnia Sa. Înainte de a fi un strălucit director de liceu, trebuie să recunoaştem imensele sale calităţi de dascăl. Unul cu suflet cald şi bun. La o altercaţie a subsemnatului cu fiul său şi colegul meu Dan Peştişanu a fost suficient să se uite sobru la noi. Nu ne-a certat pe niciunul. Ne-a mustrat din priviri şi a apreciat că-i destul. Mai rar un om cu o asemenea delicateţe şi diplomaţie înnăscute. Am lăsat abia la urmă marile, imensele merite ale familiei Peştişanu. O familie de intelectuali ce au făcut cinste satului care i-a dat societăţii. Inginerul Ion Peştişanu ajunsese, prin calităţile sale profesionale, nici mai mult nici mai puţin decât Prim-vicepreşedintele regiunii Oltenia, iar profesorul universitar dr. ing. Constantin Peştişanu îndeplinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Învăţământului din acea vreme. Cu toţii au pus umărul la înfiinţarea liceului pe care l-am absolvit mii şi mii de şcolari cu drag de carte adunaţi de prin satele judeţului Gorj, ori chiar de mai departe. Ce-aş fi fost eu dacă nu învăţam la Liceul Ctitorilor Peştişanu? Greu de spus. Mă pregăteam să ajung elev al Grupului Şcolar Electroputere Craiova. Dar nici acolo nu eram sigur că ar fi avut bani părinţii mei să mă dea la o meserie. Şi ca mine, cu siguranţă, sunt mulţi ori cei mai mulţi dintre învăţăceii de odinioară, absolvenţii prin vremi ai liceului nostru. Să-l cinstim cum se cuvine pe acela care ne-a schimbat vieţile în bine. Prin ştiinţa de carte acumulată, prin educaţia aleasă pe care-am primit-o. Fără generosul Om şi Profesor şi Director Gheorghe Peştişanu era imposibil să fim cu toţii ceea ce suntem astăzi. Şi nici nu ne-am fi întâlnit acum, în anul de graţie 2009, să povestim. Cum ne-a fost viaţa de aspră şi de frumoasă ca absolvenţi ai liceului condus măiastru din 1963 şi până-n 1978 de Omul, Profesorul şi Directorul de conştiinţe Gheorghe Peştişanu! Ceea ce suntem îi datorăm Omului Extraordinar care a fost şi rămâne veşnic în conştiinţa noastră de absolvenţi ai Liceului din Peştişani. Ce poartă numele sculptorului Constantin Brâncuşi, dar este ctitorit de minunaţii intelectuali din Familia Peştişanu.
Ion Predoşanu
