Ludovic Orban și-a anunțat la Târgu-Jiu candidatura la șefia PNL

451

Ludovic Orban, fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei şi fost prim-vicepreşedinte al formaţiunii politice, s-a deplasat, ieri, la Târgu-Jiu, pentru a-și anunța candidatura la președinția partidului. Acesta a vorbit și despre motivul pentru care își dorește să ocupe cea mai importantă funcție în partid. ”La Biroul Politic Național, care a avut loc la începutul lunii februarie, mi-am depus candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, la cea mai importantă funcție în partid, bazându-mă pe o vastă experiență politică și administrativă, pe notorietatea și gradul de încredere de care mă bucur între cetățenii României, pe o largă susținere care există în baza Partidului Național Liberal pentru candidatura mea la funcția de președinte și bazându-mă pe convingerea că am capacitatea să particip la reconstrucția Partidului Național Liberal, după alegerile parlamentare care au avut loc la sfârșitul anului trecut, practic la renașterea Partidului Național Liberal, pentru ca partidul să redevină forța politică de dreapta care să asigure dezvoltarea și modernizarea României și care să aibă capacitatea să câștige toate alegerile care vor urma, după Convenția Națională, care va avea loc la sfârșitul lunii iunie”, a declarat Ludovic Orban, în cadrul conferinței de presă. Întrebat de reporterii Gorjeanul dacă decizia definitivă a instanței supreme în dosarul care vizează infracțiuni de corupție ar putea afecta candidatura sa la șefia PNL, acesta a declarat că are dovezi care arată că este nevinovat și care nu au fost prezentate, deocamdată, magistraților. ”Am fost achitat de instanța de fond, încă nu există un recurs depus de către DNA, vă spun cu mâna pe inimă, nu am absolut niciun fel de motiv ca să îmi fie teamă de decizia instanței, în cazul în care se va depune recurs. Ba mai mult, elementele din acest dosar sunt foarte clare, nu am săvârșit niciun fel de faptă care să poată fi considerată o infracțiune. Dimpotrivă. Încă nu a trecut perioada de recurs, e o procedură, trebuie emisă motivarea, oricum pentru a putea să existe vreo șansă de schimbare ar trebui ca DNA să prezinte ceva suplimentar, ori eu vă spun categoric că nu numai că nu au ce să prezinte suplimentar, dimpotrivă am eu ce să prezint suplimentar, care este în demonstrarea fără putință de îndoială a nevinovăției mele”, a mai precizat Ludovic Orban. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat, în luna ianuarie a anului 2017, pe Ludovic Orban, în dosarul în care este judecat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, decizia nefiind definitivă. Acuzația procurorilor este că, la data de 1 martie 2016, ar fi contactat un om de afaceri, Tiberiu Urdăreanu, cerându-i bani pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Ludovic Orban fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.