Lucrările de reabilitare și modernizare ale secției Interne de la Spitalul Municipal Motru au fost încheiate. Recepția investiției a avut loc, vineri, la aceasta fiind prezent și primarul municipiului Motru, Gigel Jianu.
,,Vineri, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor executate la Secția de Interne a Spitalului Municipal Motru. Comisia de recepție, formată din reprezentanți ai Primăriei și ai Spitalului Municipal, împreună cu echipa constructorului, Direcția Publică Motru, a verificat lucrările executate la Secția de Interne, etaj 3, tronson A. Lucrările sunt finalizate, ultimele retușuri, în urma observațiilor comisiei, se vor realiza în aceste zile. Astfel, secția reabilitată va fi predată spitalului, urmând să devină operațională. Investițiile în sănătate continuă cu modernizarea, reabilitarea și extinderea (prin construirea unui corp nou) a ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Motru, în baza contractului de finanțare nr. 4566/17.07.2019 în valoare de 2,35 milioane euro, bani europeni”, a declarat edilul municipiului Motru, Gigel Jianu.
I.M.