Lucrările la noul sens giratoriu, finalizate până pe 10 septembrie

607

Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a verificat, miercuri, zona în care au debutat lucrările la noul sens giratoriu de la intersecția străzilor 9 Mai și Nicolae Titulescu, obiectiv ce are menirea de a fluidiza traficul rutier. Lucrările ce vor fi executate în zona respectivă constau în supralărgirea străzii Nicolae Titulescu, spre blocuri, la intersecția cu strada 9 Mai, mutarea trotuarului existent cu 5,30 metri spre spațiul verde (acesta va fi reamenajat), relocarea a 4 stâlpi de troleu, a liniei de contact și a rețelei de iluminat public. Girația propusă va avea o rază de 3,50 metri. Traficul din zona Lido va fi dirijat cu ieșire în strada 9 Mai de pe străzile Aleea Plopilor și Aleea Teilor. De asemenea, s-a demarat relocarea liniei de contact a troleului pe noua poziție, urmând ca în această perioadă transportul public în comun, în zona respectivă, să fie asigurat de autobuze, programul și frecvența acestora nemodificându-se. Până în data de 10 septembrie (începerea anului școlar) se vor realiza toate lucrările necesare desfășurării circulației în condiții normale, iar programul mijloacelor de transport în comun va fi cel specific începutului de an școlar.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here