Lucrările de la Evaluarea Națională, corectate în alt județ

1311

Lucrările celor peste 2000 de absolvenți de gimnaziu din Gorj care vor susține săptămâna viitoare Evaluarea Națională vor fi corectate în alt județ. Anunțul a fost făcut de inspectorul școlar general adjunct Marian Staicu. „Lucrările vor fi evaluate într-un alt județ. Vom primi marți de la Minister lista cu centrul la care am fost repartizați și vom transporta lucrările pentru a fi evaluate în centrul respectiv, urmând ca și noi, Gorjul, să evaluăm lucrările dintr-un alt județ, care ne va fi repartizat tot marți. Avem organizate două centre de evaluare pentru aceste lucrări, la Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae”, unde vor fi evaluate lucrările la Matematică, și la Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu”, unde vor evalua lucrările la Limba română. Echipaje ale Jandarmeriei vor monitoriza transportul lucrărilor către centrul de evaluare la care vom fi repartizați”, a declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.