Lucrările de extindere și mansardare a Bibliotecii Județene, finalizate. Noi spații!

1242

Consiliul Județean Gorj a anunțat că a finalizat proiectul de extindere și reabilitare a Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu-Jiu. Lucrările au început în urmă cu doi ani, investiția ridicându-se la circa două milioane de lei.

Proiectul „Extindere prin mansardare și înlocuire tâmplărie din lemn la Biblioteca Județeană «Christian Tell»” a fost finanțat din bugetul propriu al Județului Gorj. „Valoarea finală a lucrărilor executate la obiectivul de investiție, conform contractului de lucrări, este de 1.744.025 de lei, inclusiv TVA, dintre care: lucrări construcții-montaj: 1.571.478, utilaje/echipamente tehnologice: 4.760 de lei, dotări: 136.279 de lei, cheltuieli conexe: 31.508 de lei”, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Gorj.
Prin mansardarea clădirii s-a extins spațiul destinat publicului, fiind create o sală multifuncțională de conferințe și un spațiu expozițional, cu o capacitate minimă de 50 de locuri, o sală de activități, cu 20 de computere, destinată amenajării Centrului de Formare dotat în cadrul programului Biblionet, cinci birouri pentru salariați și un grup sanitar.
S-au mai efectuat lucrări de înlocuire a tâmplăriei și învelitoarei existente, reparații tencuieli, montare jgheaburi, burlane, parapeți, înlocuirea instalațiilor termice, sanitare și electrice. În plus, biblioteca a fost dotată cu două ferestre desfumare automatizate, opt stingătoare tip pulbere, doi hidranți, o centrală termică, 50 de PC-uri, 10 monitoare TV, 50 de scaune ergonomice, 30 de scaune cu cotieră pentru scris, copiator multifuncțional, imprimantă, nouă mese de conferințe, ecran și aparat de proiecție, 35 de birouri computere și un pupitru expunere.
Investiția a fost finalizată la începutul lunii iunie, a precizat Oana Paloș, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Gorj.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here