Lucrări de reparaţii la mai multe staţii CFR din Gorj

252

După o serie de plângeri primite din partea lucrătorilor Regionalei CFR Craiova, de pe raza judeţului Gorj, privind condiţiile de lucru mizere şi lipsa investiţiilor pentru reparaţiile instalaţiilor de semnalizare defecte, în sfârşit se va face ceva. La peste 10 staţii din judeţul nostru vor fi reparate instalaţiile de semnalizare, datorită unor licitaţii organizate de către Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA.

Într-un final, lucrătorii CFR au fost auziţi. După lungile lamentări ale acestora privind condiţiile pe care le au si problemele cu care se confruntă în fiecare zi, Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA va organiza 5 licitaţii deschise pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la instalaţiile de semnalizare feroviară, pe raza a 4 regionale de cale ferată şi anume Craiova, Bucureşti, Constanţa şi Braşov. Acestea vor cuprinde lucrări de reparaţii la instalaţiile de semnalizare feroviară, reparaţii curente la reţeaua de cabluri în 2 staţii de cale ferată, reparaţii curente la instalaţiile de centralizare electrodinamică, reparaţii capitale la instalaţiile de centralizare electrodinamică. Regionala CFR Craiova, se află la licitaţia pentru repararea instalaţiilor de semnalizare. Pentru această licitaţie, valoarea estimată a achiziţiei pentru demararea lucrărilor şi finalizarea acestora este de 936.000 lei fără TVA, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri bugetare. De aceste lucrări de reparaţii vor avea parte 20 de staţii de cale ferate din Gorj, printre acestea aflându-se şi Târgu-Jiu, Rovinari, Motru Est, Cărbuneşti, Lainici, Tânţăreni, Plopşoru, Turburea, Parângu, Meri şi altele. Până la sfârşitul acestei luni, cei care doresc să participe la licitaţie, pot depune dosarele, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut cu care se pot face reparaţiile. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 6 luni de la atribuirea contractului. Ultima zi de depunere a dosarelor privind licitaţia este 30 mai, la ora 10.00. În aceeaşi zi, dar la ora 11:00, va avea loc deschiderea acestora la sediul Sucursalei Regionale CF Craiova.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here