Lucrări de reabilitare la secția Chirurgie I a Spitalului Județean

73

Secția Chirurgie I a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu va intra într-un proces de reabilitare, lucrările de reparații curente fiind în valoare de 882.300 lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, prin aceste investiții se dorește „aducerea acestui spațiu la condițiile igienico-sanitare optime și crearea unor noi circuite funcționale”.
În plus, întreg blocul operator al Secţiei Chirurgie 1 de la etajul al doilea al Spitalului Județean va fi reabilitat.
„Spațiul în care funcționează în prezent Secția Chirurgie I se află în corpul nou de clădire, la etajul al doilea. În acest spațiu au fost efectuate lucrări de reabilitare energetică cu fonduri europene. Faianța de pe pereții este în mare parte desprinsă, au fost create șanțuri prin pereții acoperiți cu faianță, linoleumul antistatic este desprins, rupt și deteriorat, iar gresia este desprinsă, spartă și în unele locuri lipsă”, potrivit documentației.
Pentru a se asigura un mediu sigur și igienic, va fi montat linoleum antistatic și antibacterian pe holuri și în saloane.
De menționat că, în urmă cu un an, infiltrațiile de apă cauzate de ploaie au afectat plafonul a două săli de operație din blocul operator al secției Chirurgie I.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.