Lucrări de milioane de lei la sursele de apă de la Bumbeşti-Jiu

385
O sumă de peste 5.600.000 lei va fi investită în lucrări la sursele de apă şi la staţia de tratare Bumbeşti-Jiu. Acestea trebuie finalizate în maxim 2 ani şi 9 luni, data preconizată de începere a lucrărilor fiind începutul lui 2010. Sursele de finanţare provin în proporţie de 83,36% din fonduri europene, iar restul de 16,64% sunt bani proveniţi prin co-finanţare naţională.

La staţia de tratare a Aparegio de la Bumbeşti-Jiu se va face o staţie de clorinare completă care va cuprinde clădirea cu toate încăperile necesare, iar sistemul va fi dimensionat pentru a putea realiza o clorinare în condiţii de variaţii de debit şi calitate ale apei captate. Printre măsurile propuse se numără: reabilitarea şi extinderea drumului de acces, reabilitarea diferitelor instalaţii şi a echipamentelor, precum şi a clădirilor şi structurilor, a staţiei de clorinare şi a rezervoarelor.
De asemenea, drumul de acces la staţia de tratare va fi reabilitat pe lungimea existentă (1050 m) şi se va extinde (250 m), astfel încât să fie posibil accesul către amplasamentul staţiei de tratare. Se va ridica şi o nouă clădire administrativă care va avea diverse birouri, o sală pentru centrala termică, laborator, dar şi un depozit de materiale. Printre lucrări, se numără şi înlocuirea aducţiunii de apă tratată DN300 de la Staţia de Tratare Sadu I la punctul de intrare în reţeaua de distribuţie a apei potabile din Bumbeşti-Jiu, având o lungime de 1,6 km. O nouă aducţiune cu apă va fi instalată de la frontul de captare Sadu II la rezervoarele de înmagazinare Bumbeşti-Jiu, lungimea acesteia fiind de 2,9 km.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here