– 1 – Tratamentele de iarnă la pomi și vie
Sărbătorile de iarnă s-au încheiat, e timpul ca fermierii să-și întoarcă privirea către câmp, grădina de legume, vie dar mai ales livadă. Prima etapă este cea a tratamentelor de iarnă, adică o năprasnică lovitură pe care o putem aplica majorității dăunătorilor dar și multor agenți patogeni fungi (ciuperci microscopice parazite) aflate în somnolență. Despre zootehnie nu vorbim căci aceasta este o activitate permanentă, 24 ore din 24, 365 (366) zile din 365 (366). Fermierii pătimași consideră această activitate la „ foc continuu ”.
Totdeauna prevenirea este mai importantă decât tratamentele curative căci în primul rând reduce riscul unor infestări și infectări păgubitoare prin eliminarea surselor primare de propagare a agenților patogeni dar și prin economiile bănești ce se realizează prin reducerea numărului de tratamente curative și mai ales prin reducerea riscului de contaminare a produselor cu substanțele chimice utilizate, cunoscut fiind faptul că majoritatea pesticidelor ce se utilizează în timpul vegetației sunt sistemice, adică pătrund în toată planta mai ales prin frunze, în sistemul circulator al plantelor, ajungând astfel și în fructe. Cum acestea sunt și greu de metabolizat (descompus) de către plante consumul imediat al fructelor presupune neapărat și ingerarea lor de către oameni, acumularea mai ales în ficat, depozitarul majorității toxinelor din organism, și de aici doar un pas până la îmbolnăvirea omului. Din păcate o dată administrate acestea nu mai pot fi eliminate decât prin metabolizare în plante în timp ce produsele chimice utilizate pentru tratamentele de iarnă nu sunt sistemice, au acțiune numai de contat sau respiratoriu, adică acționează local, nu pătrund în plante și deci ar putea fi ușor eliminate prin spălare ceea ce nici măcar nu se impune deoarece atunci când ele se aplică practic nu există fructe pe plante. Caracterul sistemic și remanența îndelungată, persistența și acțiunea toxică un timp cât mai lung, sunt însușiri mult apreciate de fermieri și deci nu pot fi socotite ca dăunătoare deși au aceste însușiri, și deci pentru protejarea consumatorilor se poate recurge doar la utilizarea restrictivă a acestora. Majoritatea dăunătorilor și a agenților patogeni iernează pe plante, în cazul nostru pe pomii fructiferi și vie, și combaterea lor presupune utilizarea de substanțe speciale având în vedere că în repausul vegetativ acestea nu circulă, nu se hrănesc și deci nu se otăvesc singure. Pentru aceasta se folosesc produse chimice de contact sau respiratorii, care să aibă efect distructiv direct asupra formelor de iernare ale bolilor și dăunătorilor. Între acestea sulfatul de cupru (piatra vânătă) singur, netamponat, ne neutralizat cu var, în concentrație de 3 % (300 gr piatră vânătă la 10 l apă) are atât efect fungicid cât și insecticid datorită causticității sale. Utilizat ca zeamă albastră acesta combate agenții patogeni care iernează la suprafața scoarței plantelor cât și formele de iernare ale majorității dăunătorilor aflați aici fără a avea efect fitotoxic asupra plantelor gazdă, acestea nefiind în vegetație. Alte produse utilizate în aceste tratamente sunt supranumitele uleiuri horticole care spre deosebire de zeama albastră au efect distrugător doar asupra insectelor ce hibernează ca ou, larve sau adulți pe scoarța plantelor, dar nu și asupra fungilor, ciupercile parazite. Uleiurile horticole sunt de fapt insecticide de contact sau respirație condiționate pe suport de ulei mineral care ca urmare a înbăierii plantelor formează o peliculă asfixiantă, toxică ce îmbracă toată scoarța plantelor izolând-o astfel de mediul înconjurător, asfixiind astfel vietățile pe care s-a așezat dar și totodată instalând peste ele o atmosferă toxică. Cereți la fitofarmacii, magazinele care comercializează produsele chimice folosite în agricultură, aceste produse și repectați întocmai indicațiile fabricantului trecute pe etichetele de pe recipienții cu aceste produse, păstrați acești recipienți cel puțin un an pentru eventuale litigii. Pentru a avea efectele dorite faceți îmbăierea plantelor, stropind fiecare cm pătrat de plantă pornind de sus în jos spre a fi siguri că nu scapă tratamentului agenții patogeni vizați. Astfel de tratamente se execută numai în repausul vegetativ când s-au scuturat toate frunzele plantei, pe timp senin, cu temperatura aerului peste 10 grade Celsius, fără zăpadă pe ramuri și fără vânt. Pentru a se asigura aderența soluției pe plante adăugați în soluția folosită și 0,2 % aracet de lipit sau 4 – 5 linguri de zahăr la 10 l soluție (o lingură de zahăr la 2 litri de apă) dizolvat în prealabil în apă călduță și agitați permanent soluția pentru a menține concentrația omogenă. La speciile semințoase, măr, păr, gutui, ideal trebuie aplicate 3 tratamente începând cu luna decembrie până la umflarea mugurilor iar la sâmburoase, cais, cireș, piersic, prun, vișin doar 2 tratamente sunt suficiente. Este preferabil ca primul tratament să fie făcut cu ulei horticol urmat peste o lună de cel cu zeamă albastră și apoi la semințoase încă un tratament cu ulei horticol, alt produs decât primul pentru a asigura o paletă largă de de substanțe active administrate. Ultimul tratament cu ulei horticol este bine să fie făcut nu mai târziu de luna februarie spre a nu-i reduce din eficacitate prin pornirea imediată în vegetație a plantelor. Uleiurile horticole sunt foarte eficace mai ales împotriva păduchelui din San Jose, a păduchilor țestoși și păduchilor lânoși, asupra cărora celelalte tratamente sunt mai puțin eficace din cauza mijloacelor fizice de protecție ale acestora (carapace sau perișori fini lânoși și denși) extrem de eficace. Nu vom nominaliza aici niciun sortiment de ulei horticol din cauza diversității acestui sortiment aflat pe piață dar insistăm ca tratamentele succesive să se facă cu produse diferite spre a se completa efectul unuia cu cel al următorului. Recomandăm ca primul tratament să se facă cu ulei horticol iar zeama albastră să fie aplicată ultima. Astfel se poate asigura timp de acțiune pentru asfixierea dăunătorilor de către uleiuri dar și reducerea riscului de contaminare cu acesta a tăietorilor ca urmare a spălării lor de către precipitațiile de iarnă iar sulfatul de cupru din zeama albastră nu are nevoie de prea mult timp pentru a „ arde” rezervelor biologice de ciuperci patogene și dăunători hibernanți. Pentru o mai bună protecție a muncii este recomandabil ca ultimul tratament de iarnă să se facă după efectuarea tăierilor spre a evita contaminarea operatorului horticultor cu aceste substanțe dar și pentru a reduce efortul fizic și financiar reclamate de acestea căci va fi un volum mai mic de coroană pe care să se aplice soluția de stropit. Așadar recomandăm ca tratamentul 1 să fie făcut cu un ulei horticol, al 2 – lea cu un insecticid ca Sinoratoxul sa Carbetoxul (doar pentru speciile semințoase) iar tratamentul 3 pentru semințoase, 2 pentru sâmburoase, să fie făcut obligatoriu cu sulfat de cupru – 3 %, zeamă albastră. Tratamentul de iarnă se recomandă chiar și în viile hibride, mai ales pe butucii sensibili la atacul acarienilor (păinjeni) ce se dezvoltă pe frunze creând pe acestea bășicuțe, negei în care se ascund dăunătorii și sunt mai greu de tratat în vegetație. De regulă acest aspect se neglijează de proprietarii de vii și aceasta va avea efect negativ asupra plantației și a producției. Practic este obligatoriu ca toți proprietarii de pomi sau vii dintr-un areal să efectueze astfel de tratamente spre a suprima sursele potențiale de infestare cu astfel de agenți patogeni. La vii se poate recurge chiar la curățarea scoarței exfoliate (coaja) de pe coarde și mai ales de pe brațe și butuci spre a provoca distrugerea agenților patogeni hibernanți pe acestea, de gerul iernii. Prin efectuarea tratamentelor de iarnă în pomicultură se reduce la maximum 5 numărul tratamentelor ce trebuie efectuate în vegetație și astfel se reduce mult contaminarea producției cu substanțele toxice utilizate în combaterea bolilor și a dăunătorilor și totodată și costurile de producție.
Ing. Ion VELICI
