Am pornit de la acest proverb cunoscut şi recunoscut, fie şi pentru a vă reda o întâmplare ce depăşeşte cadrul strict educaţional al spaţiului public, de multe ori considerat acel context în care banii strălucesc şi seduc, doar pentru a mijloci schimbul de bunuri pe piaţă, până când faci plata şi banii…se duc!
Poate că dintotdeauna, dar, mai ales în ziua de astăzi, lumea se învârteşte în jurul banilor, cu frenezia şi chiar cu disperarea insuficienţei, cu atât mai mult cu cât simbolul puterii de nestăpânit a hazardului este conferit în anecdotica sa, tot de un anumit demon al banilor, mai ales dacă pornim de la premisa că toată lumea îşi doreşte să aibă cât mai mulţi bani, iar unii dintre noi, ar face orice ca să-i aibă din belşug. Să nu uităm că există şi oameni care se ghidează după superstiţii, pentru a avea cât mai mulţi bani, chiar afirmând cu nonşalanţă că aceste superstiţii nemărturisite i-au ajutat enorm să se bucure de punguţa plină cu bani. În folclorul nostru este bine ştiut că dacă în ziua de luni dai bani, aşa o vei ţine toată săptămâna, însă, dacă vei primi bani în aceeaşi zi, se consideră că aceşti bani vor aduce şi alţii odată cu ei. Sunt păreri că, de se întâmplă să fii norocosul care găseşte pe stradă o monedă cu stema în sus, nu trebuie cu nici un chip să o pui în buzunar, deoarece îţi va aduce mare ghinion şi vei pierde mulţi bani mai târziu, dar vei avea cu adevărat noroc financiar, dacă plouă şi ridici de jos moneda cu banul în sus, pentru că nu vei avea punga goală.
Pentru a reveni la întâmplarea care mi-a inspirat chiar titlul acestui articol, amintesc faptul că, în urmă cu câteva zile, mergeam cu autocarul de la Ţicleni spre Tg. Cărbuneşti, iar în staţia de “la Moară”, unde urcă şi călătorii de la Creţeşti şi Măceşu, cu greu şi-au găsit locurile doi bătrâni. Aşezându-şi cu atenţie bătrânica destul de bolnăvioară pe scaun, nenea Ion din Măceşu, mai să-şi piardă trăistuţa în care credeau ceilalţi că el îşi ţine banii, dar imediat i-a liniştit pe cei care i-au ridicat de jos traista şi i-a asigurat că e goală, adăugând cu umorul unui Moromete, de pe plai gorjean, că “Nu e mai grea boală, decât punga goală”, pentru a ne convinge că o lucrare de control la Educaţie mai înseamnă şi lupta cu morile de vânt sau cu ceea ce nu se vede a fi o luptă copilărească, pentru că lupta noastră de fiecare zi, se pare că nu e cu tehnologia, oricât de malefice sunt efectele sale, ci, va fi îndreptată spre noi înşine, prin patimile care iscodesc dincolo de sinele nostru. Aruncând lupta afară din noi, pe terenul spaţiului public, nu facem decât să ne arătăm inconsistenţa convingerilor noastre, doar pentru că nimeni nu te poate fura, omule, de propria ta umanitate, ci, doar tu însuţi te poţi dezumaniza, mergând cu ochii închişi într-un autocar în care percepi că îţi este punga goală! Se pare că multe dintre elementele care te dezumanizează sunt continua agitaţie, frica fără substratul real al curajului, nerăbdarea frisonantă, neatenţia dispersantă, lipsa de sfiiciune, de modestie, de smerenie, de îngăduinţă, iar în loc să te umpli de pace sufletească, de încredere, de nădejde în pronia cerească, ocupându-te de un comentariu la Apocalipsă, dar, fără să fii un credincios plin de har, nu faci decât să încurci ceea ce nu există cu ceea ce există, pur şi simplu făcând o glumă pe seama pungii tale goale. Iar, fie că ţii banii la ciorap, fie că îi dai altora, riscul de a-i pierde rămâne mereu prezent, aceasta devenind o grea boală, pentru că noi toţi, pare că experimentăm astăzi diverse şi multiple transformări sociale şi culturale, transformări care produc în viaţa noastră precară anumite stări de nesiguranţă şi oarecare dezechilibru. Repetând cu obstinaţie, că “nu e mai grea boală, decât punga goală”, omul de azi pare să fie o simplă marionetă pe marea scenă a lumii şi mai puţin un actor care să-şi îndeplinească rolul său bine precizat şi îndeaproape regizat. Dincolo de vârsta care îl marchează, individul uman se lasă purtat de valurile primejdioase ale mass-media şi ale falselor ideologii, fiind aproape constrâns de frisoanele crizei, să creadă că mântuirea şi fericirea îi vor fi dobândite de “supermanul” pe care acestea l-au creat ca un remediu la efectele imediate ale crizei economice . Marcat de sărăcie, ca de o cruntă şi nemiloasă boală, omul cu punga goală, nu mai ştie care este calea spre adevărata lumină care să-i îndepărteze întunericul din inimă şi din minte, pentru a-i umple golul din buzunare. Lovit de această “grea boală”, omul cu punga goală, pare tot mai incapabil să-şi caute adevărata fericire sau să-şi perceapă sensul unei vieţii trăite în lipsurile cauzate de criză.
Prof. Vasile Gogonea
