Am constatat cu surprindere că o serie de specialişti în domeniu, unii chiar de anvergură teoretică şi cu preocupări practice în spaţiul educaţional European, vorbesc despre o aşa-numită Piaţă Educaţională, pe fondul unei simptomatice rivalităţi între Europa şi America, mai ales atunci când se aminteşte faptul că Europa are cei mai mulţi specialişti cu titlul de doctor, iar America are cele mai multe premii Nobel, pornindu-se de la supoziţia că educaţia este considerată cel mai important factor egalizator la nivel macrosocial!
Nu încape îndoială că în educaţie, esenţiale se dovedesc relaţiile de comunicare, abilităţile etalării şi ale utilizării unui limbaj civilizat! O gamă largă de studii empirice care analizează impactul caracteristicilor cadrelor didactice cu privire la eficienţa rezultatelor legate de performanţa profesorilor, demonstrează că multe caracteristici personale importante pentru un profesor bun, nu sunt măsurate în studiile revizuite şi adăugite, ci, accentul se pune pe aspectele de fond ale cadrelor didactice, care pot fi traduse în recomandări de politică educaţională care trebuie încorporate în canalele de comunicare cu viaţa .
În articolul de astăzi, Lucrarea de control…la Educaţie a fost dată (aţi ghicit!!) exact la piaţă, chiar dacă nu poate fi vorba de o piaţă educaţională sau cu incantaţii educative, pentru că era chiar sâmbăta trecută, pe la ora prânzului, tocmai în ziua de 13(sic!!), când m-am aşezat la coadă să cumpăr peşte pentru intrarea în Postul mare! În faţa mea era o persoană care se mişca mai greoi şi nici nu era prea decisă, dacă e bine să cumpere peşte congelat sau peşte proaspăt, lucru care mă frământa şi pe mine, aflându-mă în aceeaşi dilemă. Vânzătoarea, destul de grăbită cu clienţii cumpărători, a certat-o de mama focului pe respectiva persoană, că stă prea mult pe gânduri şi se uită, fără să spună ce cumpără, apostrofând-o cu o “şarjă” de cuvinte mai puţin delicate, ceea ce m-a nedumerit şi m-a surprins neplăcut, chiar dacă trebuie să recunosc faptul că nu m-am grăbit să mă implic în a riposta faţă de o asemenea atitudine de reacţie nervoasă la adresa unui cumpărător! Dar, aşa, dus cu mintea la situaţia insolită la care fusesem atunci martor, mi-a venit şi mie rândul să comand fitofagul pe care m-am decis ca să-l cumpăr, numai că am revenit şi am comandat doamnei…nervoase, nu un singur peşte, ci, doi peşti, care mă costau 15,9 lei! După ce mi s-a atras atenţia, cu un accent apăsat, că nu am comandat încă de la început cei doi peşti, doamna de la tarabă mi-a cerut imperativ să accept ambalarea celor doi peşti în plasa pe care mi-o oferea dumneaei la preţul de 0,50 lei, iar plasa mea s-o păstrez pentru alte cumpărături! Pe un ton civilizat, i-am atras atenţia că un cumpărător are “libertatea de a alege”, inclusiv plasa, iar dânsa nu trebuie să se comporte ca o profesoară…fără catalog, dojenindu-i pe elevii care n-au învăţat lecţia! Pe neaşteptate, însă, ciudata vânzătoare mi-a “servit” şi expresia de pomină: “Da, da, aici io sânt profesoară”! Ultima mea replică a fost aceea că îi lipseşte modulul psiho-pedagogic pentru a fi profesoară, iar cu zâmbetul pe buze, mi-am luat peştii şi am plecat de la taraba respectivă, convins fiind că doamnei de sâmbătă, îi lipsea nu doar modulul psiho-pedagogic, dar şi educaţia elementară pentru un comportament civic, asociat cu amabilitatea şi politeţea de care trebuia să dea dovadă! Satisfacţia mea deosebită a fost aceea că am descoperit încă un “erou” pentru tema rubricii noastre, tocmai pentru a dezvolta unele reflecţii privitoare la nevoia de a sensibiliza cadrele didactice cu care mă aflu mereu în legătură, dar şi pentru a releva importanța formării continue de noi competențe psiho-pedagogice și manageriale generate de schimbările din educație, prin identificarea de noi programe centrate pe nevoile reale ale profesorilor din şcoală şi din afara ei, pur şi simplu, pentru a sublinia rolul exemplelor care se impun ca efecte ale formării continue în practica educațională.
Ţinuta profesorului este una deosebită, deoarece calitatea educaţiei depinde, în parte, de calitatea formării profesionale. Fără a face vreo aluzie maliţioasă la adresa doamnei din piaţă, am certitudinea că progresele în îmbunătăţirea educaţiei şcolare sunt prea lente, că în rândul profesorilor se constată o penurie de competenţe, iar aceasta este o problemă delicată, ţinând cont de absenţa coerenţei şi a continuităţii între diverse elemente, adesea separate, ale formării profesorilor. Formarea continuă a profesorilor în exerciţiu, de multe ori este foarte limitată, iar o serie de factori pun în evidenţă necesitatea îmbunătăţirii meseriei de profesor în Europa, pentru un învăţământ de calitate, în aşa fel încât obiectivele de la Lisabona pentru sistemele de educaţie şi formare să fie atinse, tocmai pentru a contura tabloul profesorului adevărat!
Prof. Vasile Gogonea
