Vă propun să deschidem această rubrică sugestiv intitulată “Lucrare de control la Educaţie”, stimaţi părinţi şi cadre didactice, cu scopul de a radiografia tabloul educaţional pe care îl oferă societatea de azi, poate şi pentru a identifica vectorii unei responsabilităţi care depăşeşte un cadru strict instituţional ce poate fi developat într-o singură zi!
Aş porni de la premisa că Educaţia este foarte necesară pentru destinul unui copil sau al unui tânăr, deoarece fără educaţie suntem nişte corăbii naufragiate pe marea neiertătoare a destinului! Indiscutabil, educaţia pe care o primim este dată de părinţi, cei care sunt lumina ochilor noştri, dar un rol deosebit revine şcolii, ca instiuţie tradiţională a procesului instructiv-educativ, aceea care continuă “şcoala de acasă”, în care se învaţă cum să ne purtăm în societate. Întotdeauna, avem nevoie de modele pentru a-i învăţa pe copii cum să se comporte la şcoală, cu oamenii în vârstă, cu profesorii şi cu tot ceea ce ne marchează viaţa în mediul înconjurător, pentru că un copil, un adolescent sau un tânăr au nevoie de multă înţelegere, de respect şi de iubire pentru a cristaliza nevoia de timp folositor şi de spaţiu necesar pentru a-şi desăvârşi personalitatea.
Întâmplarea face să călătoresc de multe ori cu mijloacele de transport în comun, iar într-una din zilele de după vacanţa de iarnă, pe scaunele din spatele troleibuzului s-au aşezat zgomotoşi, glumeţi şi plini de viaţă, câţiva liceeni, fete şi băieţi, care se întorceau de la cursuri înainte de ora 12,00 ziua, semn că beneficiaseră de un program “laissez-faire”, din moment ce îl blagosloveau pe “proful de maté” ca fiind OK, pentru că le dăduse drumul de la oră! Despre subiectele discuţiei lor destul de uşor de receptat, mai greu de suportat auzului şi de-a dreptul imposibil de calificat, aş vrea să vă spun, pentru că acestea vizau un limbaj în care cuvintele “gagică”, “nasol”, “sex”, “piţipoancă” sau “profa” şi “profu” reveneau cu obstinaţie, dar, în momentul în care s-a eliberat un scaun, iar una dintre eleve dorea să se aşeze, “cavalerul” de lângă ea o luă în braţe şi se aşeză el primul pe scaun, adresându-i cu dezinvoltura unei vulgarităţi deşănţate întrebarea: “Da, ce tu eşti fata lu’ Băsexu”? Dincolo de substratul expesiei cu pricina, se poate aprecia că flirtul poate fi de multe ori o cale spre romantismul adevărat, iar, a învăţa să flirtezi presupune recunoaşterea numeroaselor căi de comunicare prin funcţiile limbajului, dar să fim atenţi la etalarea unui fel de umor „negru” şi cu un gust amar, care abundă prin semnale non-verbale. De fapt, cu vremea, vei înţelege, tinere liceean, că dacă nu flirtezi în mod natural, grupul din jurul tău, colegii de clasă, „gagiii” sau prietenii de distracţie, de multe ori te învaţă cum îţi poţi însuşi mai repede mecanismele psiho-motorii şi verbale care îi vor determina pe ceilalţi să se apropie de tine! Aşa cum, de fapt, mă apropiam şi eu de staţia unde trebuia să cobor, când am aruncat o privire întrebătoare asupra modelului educaţional pe care îl ofereau cu ostentaţie şi pe care îl promovau cu frenezia unei tinereţi maculate de accentele vulgarităţii acei tineri, gândindu-mă cu amărăciune la “lecţia de dirigenţie” care a fost scoasă din orarul elevilor şi la neverosimila “întâmplare de viaţă” pe care mi-o prilejuise întâlnirea cu aceştia!
Prof. Vasile GOGONEA
