Lucian Zălog, noul director general adjunct al DGASPC Gorj

1325

Juristul Lucian Gheorghe Zălog este noul director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. Zălog ocupă această funcție temporar, fiind numit la propunerea directorului general Laurențiu Diaconescu, după ce acesta din urmă s-a consultat cu președintele Consiliului Județean – Cosmin Popescu, fiind obținut și avizul ANFP.

De luni, 30 octombrie 2017, noul director general adjunct al DGASPC Gorj este Lucian Zălog. “M-am consultat cu președintele Consiliului Județean, domnul Cosmin Popescu; i-am propus și prezentat un funcționar public din cadrul Direcției, un consilier juridic, pentru a ocupa temporar funcția de director general adjunct Asistență Socială. Este vorba despre domnul Zălog Lucian Gheorghe, care lucrează de aproximativ 13 ani în cadrul instituției noastre și și-a dovedit competența, el având, totodată, și disponibilitate la program prelungit. Domnul președinte Cosmin Popescu a fost de acord cu propunerea mea și îi mulțumesc pentru acest lucru. Am cerut avizul de la ANFP, care a și fost obținut”, a confirmat Laurențiu Diaconescu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Lucian Zălog exercită temporar funcția de director general adjunct Asistență Socială la DGASPC Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here