Luca, băiețelul de opt ani din Bumbești Jiu, a trecut cu bine de operație! I-a mulțumit pentru sprijin senatorului Iordache

1975

Familia lui Luca, acum de opt ani și jumătate, cerea ajutor, public, în luna decembrie a anului trecut, pentru ca fiul să poată fi operat la o clinică din capitală. Familia avea nevoie de 10.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală care l-ar fi scăpat de crizele epileptice repetate, băiatul putând, doar așa, să ducă o viață normală. Operația a avut loc în primăvară, iar unul dintre cei care a contribuit financiar pentru ca Luca să poată fi operat în cele mai bune condiții a fost senatorul Ion Iordache. Mama lui Luca, dar chiar și copilul i-au mulțumit senatorului pentru sprijinul nesperat, asta deoarece familia a reușit, în scurt timp de la apelul disperat, să adune suma necesară intervenției chirurgicale. Luca este bine acum, spune mama acestuia, care își dorește ca ajutorul primit să se întoarcă înmiit la toți cei care i-au ajutat copilul. ,,Domnul senator Ion Iordache ne-a ajutat cu o parte din suma de bani necesară pentru operație, dar a fost un sprijin nesperat. Vrem să îi mulțumim pentru că a arătat, încă o dată, că înainte de a fi parlamentar este un OM cu suflet mare”, a declarat mama lui Luca. Senatorul Iordache nu este la primul caz umanitar de acest fel. În ultimii ani, și înainte să ajungă în Senatul României, a ajutat foarte multe persoane bolnave ori aflate în mare nevoie, fie direct, fie prin intermediul unei fundații pe care a realizat-o cu acest scop, de a ajuta oamenii necăjiți ai județului.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.