Lovitură pentru ”Spiderman”: Anunțul făcut de consilierii PNL Gorj

358

Consilierii PNL Gorj au luat poziție față de tinerii care au făcut furori pe internet, după ce s-au urcat pe un turn înalt de peste 250 de metri, la Târgu-Jiu. Ultimele imagini spectaculoase au fost înregistrate în luna iulie de Marius, tânărul care străbate țara în lung și în lat cu tirul și de perietenul său,  Flaviu Cernescu, un timișorean pasionat de sporturi extreme.

 

După aprecierile din partea prietenilor virtuali, cei doi au primit o veste neașteptată. ”Consilierii PNL Gorj solicită Primăriei Municipiului Târgu-Jiu să ia măsurile necesare pentru securizarea turnului de la CET și evitarea producerii unor tragedii.  Autoritățile din municipiul Târgu-Jiu au responsabilitatea de a împiedica, prin prevenție, producerea unor  accidente, motiv pentru care consilierii municipali ai PNL Gorj solicită primăriei să ia măsuri pentru securizarea zonei turnului de la CET, înainte de a se produce tragedii.  Zilele trecute, un tânăr a escaladat turnul de la CET și a făcut o serie de acrobații la o înălțime de peste 250 de metri, iar acesta nu este singurul. Și în urmă cu o lună, un alt tânăr a urcat pe același turn  a filmat aventura și a postat imaginile în spațiul virtual, imaginile fiind preluate și de posturile naționale de televiziune. Cu toate acestea, responsabilii de la nivelul municipiului Târgu-Jiu nu au luat nicio măsură pentru a preveni producerea unor accidente.  De aceea, consilierii PNL Gorj solicită imperios Primăriei municipiului Târgu-Jiu să ia, de urgență, măsurile care se impun, pentru securizarea zonei”, precizează grupul consilierilor PNL din CL Târgu-Jiu,  într-un comunicat de presă.

Reacția lui Marius Botoș, în exclusivitate, va fi prezentată în ediția de mâine!

3 COMENTARII

  1. Sa securizeze penelistii si granitele partidului care au fost strapunse de pesedisti . Pesedistii au cucerit si ultimele redute din PNL Gorj . Un partid istoric a fost cucerit de catre calaii sai . PNL Gorj a ajuns sa fie condus de pesedistii infiltrati in partid .

    • PNL a FOST un partid istoric. Actualul PNL este un partid scindat din FSN in anii 90. Ei doar au luat numele unui partid istoric si nimic mai mult. Singurul partid care a fost cu adevarat istoric(acolo au ajuns si cei din PNL-ul pre-comunist) a fost PNTCD, care nu mai e.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here