Lovitura pentru procurorul Ilie! Instanța a decis revocarea controlului judiciar pe cauțiune

3198

Cei trei oameni de afaceri puși sub control judiciar din cauțiune au scăpat de măsur a decisă de procurorul de caz, Lavinia Ilie. Decizia instanței de judecată a atras după sine o noua reacție a formei YDAIL CONSTRUCT care a cerut public ,,încetarea hărțuirii” la care sunt supuși salariații societății private. 

Transmitem mai jos comunicatul de presă al YDAIL CONSTRUCT:

“S.C. YDAIL CONSTRUCT SRL este o firmă cu capital românesc, care și-a câștigat respectul beneficiarilor și colaboratorilor prin cei 20 de ani de activitate guvernată de responsabilitate, seriozitate și calitate a lucrărilor. Reamintim că, săptămâna trecută reprezentanți ai noștri au fost reținuți abuziv pentru 24 de ore și apoi au fost puși sub control judiciar pe cauțiune. Astăzi judecătorii au desființat deciziile procurorului de caz prin revocarea masurii preventive a controlului judiciar pe cautiune, arătând că nu există temei juridic pentru măsurile dispuse, în mod evident, cu rea intenție. Pentru că din 2014 și până în prezent mai mulți dintre angajații noștri au fost hărțuiți de procurorul Lavinia Ilie, ne rezervăm dreptul de a sesiza toate organele competente să ancheteze aceste abuzuri. Solicităm public superiorilor doamnei procuror să dispună încetarea hărțuirii la care suntem supuși de atâția ani și soluționarea urgentă a dosarelor deschise de doamna procuror Ilie la adresa angajaților noștri. Din 2014 și până acum, procurorul Lavinia Ilie a deschis mai multe dosare care vizează activitatea firmelor noastre. Aceste dosare nu au ajuns niciodată în instanță din lipsă de probe dar au afectat capital imaginea nostră publică. Considerăm că agresiunile la adresa noastră afectează grav mediul de afaceri din Gorj și arătă că firmele cu capital românesc sunt ținta unui procuror care acționează fie din frustrare, fie la comandă.Avem completă încredere în justiție dar considerăm că astfel de cazuri, deși izolate, au ca efect pătarea reputației magistraților și a întregului sistem de justiției românesc. Menționăm că vom colabora cu orice anchetator de bună credință pentru că ne dorim să demonstrăm că activitatea nostră respectă complet legislația românească”.

1 COMENTARIU

  1. Simplul fapt ca mafia creata de Iordache a fost lasata sa-si faca de cap timp de mai bine de 15 ani demonstraza complicitatea institutiilor statului roman prin reprezentantii ei cu acesti indivizi la sifonarea banului public din Judetul Gorj, in special primaria orasului Turceni.
    In privinta contractului de intretinere al drumurilor judetene (2016- 2020), nu inteleg de ce cumnatul lui Iordache , Cosmin Greci la vremea respectiva consilier judetean, membru in consiliul de administatie al idp si angajat impreuna cu sotia la ydail , nu este anchetat de procuratura, adica un conflict de interese mai clar de atat nici ca se poate. Pentru necunoscatori sotia lui Greci este sora lui Ion Iordache.

Lasă un răspuns la Justice Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here