Lovitură de imagine! Dorel Simion ar putea antrena la Târgu-Jiu

2444

Antrenorul federal Dorel Simion ar putea reprezenta cluburile din Târgu-Jiu. Fostul campion mondial și european la box este în discuții cu Mihai Prunariu, președintele de la CS Pandurii, pentru a-i pregăti pe sportivii gorjeni. Dorel Simion, care are în palmares și o medalie olimpică de bronz, a fost la Târgu-Jiu, săptămâna trecută, când a asistat la Campionatele Naționale pentru Juniori, desfășurate în Sala Polivalentă. Simion este antrenorul principal al lotului juvenil și a făcut selecția pentru Campionatul European din Bulgaria.
,,Nu vă ascund că e posibil, în viitorul apropiat, să avem o colaborare mult mai strânsă cu Dorel Simion. S-ar putea să vină la Târgu-Jiu și să antreneze pentru noi, pentru CSM Târgu Jiu și CS Pandurii. Și-ar menține și rolul de la lotul național. Acolo îl avem și pe Doruleț Neamțu, antrenor secund. Am avut discuții în acest sens. Gândiți-vă că ar fi un model, iar boxul gorjean va lua amploare în condițiile în care el va veni aici măcăr o dată pe săptămână sau două zile pe săptămână. Ar fi foarte important pentru boxul gorjean”, a declarat Mihai Prunariu.Până atunci, clubul gorjean speră să se mute definitiv în casă nouă. Lucrările de la Hotelul Sport ar putea fi finalizate până în 2021.,,Sper ca, până la sfârșitul anului, toate aceste lucrări să se termine, să se monteze centrala și, măcar de la 1 ianuarie, să beneficiem de toate condițiile. Noi ne-am mutat cu birourile, dar nu avem apă caldă sau căldură. Sportivii sunt cazați, în continuare, la alt hotel și mănâncă la alt restaurant, deci e foarte greu. Noi am pierdut foarte mult în toată perioada aceasta. Pe lângă cazarea și masa pe care o asiguram sportivilor noștri, am pierdut și veniturile pe care puteam să le facem cu Hotelul Sport”, a precizat Prunariu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here