Lovită cu pumnii în cap. Soțul agresiv, ținut departe de familie

924

O femeie din Motru, care a fost agresată de soț, în prezența fiului adoloescent, a obținut în instanță un ordin de protecție. Bărbatul a fost evacuat temporar din casă și obligat să nu se apropie de soție timp de un an. În cazul în care agresorul va încălca ordinul de protecție, acesta riscă închisoarea.

Femeia a povestit calvarul prin care trece atunci când a cerut instanței de judecată să ia măsuri împotriva soțului violent. Nu este prima bătaie pe care o încasează. De ani buni, bărbatul o terorizează, acuzând faptul că se simte „ameninţată, urmărită, chiar şi hărţuită” de acesta.
Ultimul conflict între cei doi soți a avut loc săptămâna trecută.
„Pe fondul unor discuţii conflictuale, pârâtul agresor, aflându-se la domiciliul din Motru, a lovit-o pe reclamanta victimă cu pumnii în zona capului. Actele de violenţă s-au produs în prezenţa fiului acestora, de 17 ani. Având în vedere formularul de evaluare a riscului, reclamanta a arătat că în urma incidentului a suferit leziuni, că îi este teamă de o viitoare agresiune față de ea ori de membrii familiei, că agresiunile au căpătat un nivel ridicat de risc, că a mai fost victima agresiunilor pârâtului și în trecut, că pârâtul a împiedicat-o să aibă legături cu familia sa, prietenii sau alte persoane, că este o persoană violentă ce are probleme cu consumul băuturilor alcoolice, că pârâtul agresor a mai avut probleme cu legea şi că se simte ameninţată, urmărită, chiar şi hărţuită de acesta. De asemenea, a mai precizat aceasta că pârâtul i-a interzis să ceară ajutor organelor de poliţie şi că există o teamă vădită faţă de pârâtul agresor”, se arată în dosarul de la instanță.
Bărbatul a solicitat respingerea cererii, avocatul său insistând pe faptul că din probele administrate nu se poate reține starea de pericol iminentă, însă judecătorii au fost de ală părere.

Evacuat din casă
Pe lângă certitudinea existenţei în trecut a unor episoade de violenţă domestică, instanţa a apreciat că, în cazul absenţei unor măsuri, există un risc serios ca un asemenea incident să se repete. „Este evidentă o escaladare a conflictului deja existent în situaţia în care părţile vor continua să se întâlnească şi să genereze provocări, conflict care se poate întinde şi asupra vieţii minorului”, a motivat Judecătoria Motru, care a dispus emiterea unui ordin de protecţie în favoarea victimei.
„Obligă pârâtul să păstreze o distanţă de 100 m faţă de victima reclamantă, faţă de locuinţa acesteia situată în mun. Motru (…). Dispune evacuarea pârâtului din imobilul locuinţă. Măsurile dispuse se stabilesc pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului. Pune în vedere pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti. Atrage atenția reclamantului-victimă că respectarea ordinului de protecţie este obligatorie şi pentru persoana protejată prin intermediul său. Dispune comunicarea, de îndată, a prezentei hotărâri Inspectoratului de Poliție Judeţean Gorj – Poliția Motru și Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date în vederea punerii în executare. Dispune ca onorariile pentru apărătorii din oficiu să fie avansate din fondul special alocat de către stat. Executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen”, a decis instanța, sentința putând fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here