“Lotul Pavel”, încă o amânare a verdictului

551

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat pentru a treia oară, ieri, pronunțarea unei sentințe în dosarul care îl vizează pe primarul comunei Peștișani, Florin Pavel, dar și pe senatorul liberal Dian Popescu și alți câțiva inculpați trimiși în judecată alături de cei doi. Instanța a decis ca peste două săptămâni să facă cunoscută decizia pe care o va da în acest proces, atunci fiind de așteptat ca sentința să fie pronunțată pentru că deja ar fi pentru a patra oară când verdictul este amânat, situațiile în care sunt trei amânări de termen, nu patru ca în acest caz, fiind extrem de rare.
Dosarul vizează modul în care primarul din Peștișani a decontat circa 1,6 milioane de lei firmei omului de afaceri Dan Floarea pentru lucrări neefectuate la campusul școlar din localitate. Pavel este judecat nu doar pentru abuz în serviciu, ci și pentru luare de mită, anchetatorii susținând că un apartament al acestuia ar fi fost renovat de firma lui Floarea în schimbul lucrărilor efectuate la Peștișani. Pavel mai este acuzat și că a făcut plăți nejustificate către firma senatorului Dian Popescu și a fratelui acestuia, Gabriel Popescu, valoarea fiind de circa 150.000 de lei, firma celor doi ocupându-se de construirea unui stadion de fotbal, care nu este gata însă nici până în prezent. Procurorii au reținut că edilul ar fi primit de la șeful său de partid și suma de 7000 de lei în timpul campaniei electorale din 2008, bani în schimbul cărora trebuia să execute niște sarcini care îi intrau oricum în atribuțiile de serviciu.
În așteptarea verdictului este și fostul director din cadrul Direcției Finanțelor Publice Gorj, Dumitru Pârvulescu, devenit, între timp, subsecretar de stat în Ministerul Economiei, el fiind acuzat că l-ar fi îndemnat pe Pavel să semneze două contracte de cesiune de creanță cu o valoare de 2,5 milioane lei către două persoane fizice, după care a încercat să determine un subordonat de-al său de la Trezorerie să plătească banii respectivi. Și fostul diriginte de șantier Nicolae Isar este judecat în acest proces, alături de omul de afaceri Dan Floarea, el fiind cel care i-a cerut lui Pavel să cesioneze creanțele de 2,5 milioane lei, dar și să îi plătească lucrări neefectuate la campusul școlar în valoare de 1,6 milioane lei. În acest dosar Pavel a fost arestat preventiv aproape un an de zile, după care a revenit la Primărie, el fiind în fruntea administrației locale și în prezent, o eventuală condamnare a sa influențându-i activitatea doar atunci când sentința va deveni definitivă. Verdictul așteptat pentru 27 octombrie nu va fi unul final, calitatea de senator a lui Dian Popescu permițând ca decizia completului de trei judecători de la Înalta Curte să fie contestată de unul format din cinci magistrați, de abia sentința acestora urmând să fie cea finală în acest proces.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here