Lotul Păsărin rămâne sub control judiciar până în 2016

498

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus în urmă cu câteva zile prelungirea măsurii de control judiciar faţă de foştii edili de la Bîlteni şi alţi trei oameni de afaceri.

Chiar dacă fostul primar al comunei Bîlteni, Gheorghe Păsărin se află în arest preventiv într-un alt dosar penal, procurorii craioveni au dispus prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în dosarul deschis în primăvara anului curent asupra acestuia şi a altor patru inculpaţi. Păsărin, alături de viceprimarul suspendat de la Bîlteni, Dumitru Oprea, şi de afaceriştii Luminiţa Geamănu, Ştefan Geamănu şi Bogdan Oarfă, sunt inculpaţi într-un dosar penal de evaziune fiscală, abuz în serviciu şi spălare de bani.
“La data de 5 noiembrie 2015, în dosarul nr. 311/P/2015, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus prelungirea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Păsărin Gheorghe, Oprea Dumitru, Geamănu Luminiţa, Geamănu Ştefan şi Oarfă Sergiu Bogdan, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 6 noiembrie 2015 până la data de 4 ianuarie 2016”, se arată în comunicarea transmisă de Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

2016 îi prinde sub control judiciar
După ce au stat o lună de zile în arest la domiciliu, apoi s-au aflat 120 de zile sub control judiciar, vicele suspendat de la Bîlteni, alături de ceilalţi inculpaţi în dosarul penal de evaziune fiscală, abuz în serviciu şi spălare de bani, vor mai da cu “subsemnatul” încă 60 de zile la Poliţia Oraşului Rovinari.
Aceştia trebuie să se prezinte regulat la Poliţia Rovinari conform unui program de supraveghere, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, să nu exercite profesia, meseria şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele.
Spre deosebire de colegii săi de dosar penal, Păsărin se află deja în spatele gratiilor într-un alt dosar, fiind acuzat de anchetatori de mai multe infracţiuni: conflict de interese, luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, uz de fals şi delapidare. Anchetatorii susţin că fostul edil ar fi luat mită, ar fi făcut presiuni asupra unor persoane din subordinea sa pentru a elibera acte false care să îl avantajeze, a cumpărat piese auto pentru maşinile primăriei şi le-a folosit la autoturismele firmei sale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here