Loteria de Vaccinare începe la 1 octombrie – 19 extrageri!

1057

A fost semnat ordinul pentru înscrierile la Loteria de vaccinare. Loteria pentru vaccinați se desfășoară în perioada 1 octombrie – 31 decembrie. Vor avea loc 19 extrageri, iar fiecare român vaccinat are 4 șanse de câștig.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a semnat luni după-amiază, ordinul privind condițiile de înscriere la Loteria de vaccinare și stabilirea atribuțiilor instituțiilor implicate, potrivit Antena 3.

Loteria de vaccinare constă în extragerea pentru acordarea de premii în bani a tuturor persoanelor vaccinate cu schema completă de vaccinare, care și-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului și care se înscriu pentru participare în aplicația accesată de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.

„În acest context epidemiologic, cu creșteri semnificative ale numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus, este deosebit de importantă susținerea procesului de vaccinare, inclusiv prin acordarea de recompense. Într-o perioadă scurtă, am reușit să finalizăm cadrul legislativ pentru aceste măsuri recompensatorii. Odată semnat și de ministrul Economiei, actul normativ poate fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să producă efecte”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here