I-am scris în suflet şi i-am vorbit dragului nostru poet şi actor din Sohodol vreme de mai multe luni, împingându-mă mereu spre zona sensibilă şi curată a inimii mele pentru a mă pune în faţa lui şi pentru a păstra neprihănită cărarea abruptă pe care şi-a ales-o.
Pentru că George e poet şi dramaturg, pentru că iubeşte oamenii cu dragoste în mijlocul lor, cu milă şi compasiune extrasă din spiritul arzător al lui Cioran, prin determinare negativă. Ai fi putut, George, să încerci la fel de uşor şi talentat calea aspră a călugăriei sau cea a păstorului de oameni. Îţi transmitem gândurile, idealul de fapt, al artistului (poet şi preot, actor, performer) german Joseph Benys; acesta, prin anii ’80, a strigat în toată lumea că „fiecare om poate să fie artist, doar dacă reuşeşte să facă PLASTICĂ SOCIALĂ”, „sculptură” a individului uman, în sensul ridicării scării vibraţionale a acestuia, prin educaţie, exemplificări, intervenţii emoţionale determinante… Te salutăm cu mult drag şi respect pentru posibilitatea pe care ne-ai oferit-o şi pe care am preluat-o ca pe un foarte frumos gest artistic şi uman/sacru. În urma afirmaţiei artistului neamţ au venit necontenite contestaţii dar şi înţelegeri reale a adevărului transmis de el. Iar binele şi frumosul şi adevărul se află pretutindeni în jurul nostru. Asta e ceea ce şi tu faci la teatru, sunt convins că şi piesa ta este o expresie totală şi directă a trăirii (prin pură intuiţie) a marilor valori ale spiritului uman ca proiecţii ale valorilor prototip ale lui Dumnezeu. Ne-a înnobilat vizita satul Sohodol, locul originii tale. În cea de-a patra zi a GorjFestului din 2009, ne-am pornit de dimineaţă din Târgu Jiu ca să aducem omagiu Patriarhului Sculpturii moderne direct la el acasă, la Hobiţa. Cei 40 de participanţi la GorjFest erau adunaţi din 8 ţări împrăştiate în toate colţurile lumii, din Argentina până în ţara Soarelui Roşu, şi-au identificat imediat spiritul formator fundamental al gândirii metafizice şi estetice a lui Brâncuşi, în simplitatea şi autenticitatea tradiţională şi atemporală a construcţiei acelei case mici din bârne groase de stejar (?). Nu e nici un dubiu că măsuţa rotundă la care mâncau cei şapte copii ai familiei Brâncuşi e prototipul mesei cosmice din ansamblul de la Târgu-Jiu. Binecuvântările şi rugăciunile zilnice ale hranei şi sfinţirea bucatelor de la Paşti şi Crăciun transformă măsuţa de lemn în coloană de lumină, axis mundi. Români şi străini deopotrivă am plecat de la Hobiţa ca dintr-o maşină a timpului care ne-a aruncat înapoi, în cea mai curată şi îndepărtată civilizaţie a lemnului şi pietrei. Am depăşit o barieră invizibilă şi autocarul modern ne-a izolat perfect de sunetele străzii şi de orice semn de civilizaţie urbană. Nu întâmplător nici unul nu vorbea. Tăcerea ne intrase în suflet….mergeam spre Sohodol. Theodor Dădălău, „Doru”, după cum îl cunosc, artistul, organizatorul şi sufletul „GorjFest”, a continuat seria de minuni cu care s-a obişnuit să ne bombardeze sufletele şi ne-a dus pe toţi, un autocar plin, în casa şi curtea primitoare a lui Niculae Gavrilescu, gospodar din Sohodol, cu familia. Aici am avut parte de un prânz împărătesc, ca la hram, cu oaie la proţap, alambic cu ţuică fierbinte, un vin minunat şi cântece de voie bună de la grupul de muzicieni machedoni care au cântat la vernisajul din Târgu Jiu o piesă polifonică a păstorilor machedoni, veche de când s-au inventat munţii şi oile. În bătătura lui Neculai Gavrilescu am ajuns pe străzi şerpuitoare strecurate pe crestele dealurilor stâncoase acoperite cu pâlcuri de ruginii de pădure aranjate inspirat după o divină coregrafie de stejari seculari ce apar ca uriaşii cu braţele ridicate spre cer. Sohodolul Gorjului e neînchipuit de pitoresc, pitulat în valea abruptă a râului iar dacă te urci pe marginea râpei înalte vei vedea ogrăzile oamenilor ca într-o farfurie. Pe terasele care pornesc şerpuitoare de sus sunt aşezate gospodăriile, uneori gardurile sunt mici, porţile deschise şi animalele se însoţesc cu oamenii pe drum fără nici o frică. Copiii se joacă frumos cu pietre şi flori – delimitează o gospodărie a lor. Sunt curioşi şi frumoşi cu toţii. Ne însoţesc până ajungem în ograda lui Neculai şi continuă să ne privească din drum la gardul înalt şi alb al gospodarului. Doru a împlinit dorinţa noastră de a ne logodi în faţa preotului şi l-a invitat pe slujitorul Domnului din Sohodol, care a şi venit în curtea actorului şi poetului satului lor. Emoţii am simţit şi în privirea lui şi peste noi a nins cu flori de toamnă. Bucuria pe care am pornit-o atunci continuă să ne umple sufletele. Aşteptăm, cu drag, să reuşim potrivirea lucrurilor pentru cununia religioasă şi o petrecere cu prieteni dragi şi câteva rude apropiate. Dar nu în anul acesta, pentru că dorim să ne cumpărăm o casă pe pământ, la marginea Iaşilor, nu departe de bojdeuca lui Creangă şi Facultatea de Arte, unde lucrăm. Aşteptăm veşti de la tine sau să ne vedem în octombrie când vom veni la GorjFest (3-13 octombrie 2010). Vă mulţumim din tot sufletul, ţie şi lui Nicolae Gavrielscu, soţiei şi familiei lui, pentru experienţa ca un minunat vis a logodnei noastre la Sohodol Gorj.
Ana Maria şi Cristian Ungureanu
