Locuri fruntaşe la Campionatul de Unifight – Jandarmii gorjenii, în top

358

unifight (1)Trei sportivi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj au participat, în urmă cu câteva zile, la Campionatul de Unifight „Dinamoviada”, faza finală pe minister.

Doi dintre gorjeni au reuşit să obţină locul doi la categoriile de greutate la care au participat.

Concursul care s-a adresat reprezentanţilor din toate structurile Ministerului Apărării şi Internelor (MAI) s-a desfăşurat săptămâna trecută în Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin. De la IJJ Gorj au participat plutonier major Paul Feroiu, plutonier Gabriel Voicu şi sergent major Vasile Iovu. Aceştia au fost selecţionaţi din Detaşamentul Mobil, în urma unei competiţii desfăşurate la nivelul unităţii. Gorjenii au făcut parte din echipa Jandarmeriei Române, la concurs participând câte o astfel de grupare de la fiecare structură MAI
unifightProbe complexe
Jandarmii gorjeni nu s-au întors cu mâna goală de la competiţie. Astfel, la proba unifight light, categoria 90 de kilograme, plutonierul major Paul Feroiu, a ocupat locul II, iar la categoria 73 de kilograme, plutonierul Gabriel Voicu a ocupat tot onorantul loc II. Cei doi angajaţi ai IJJ Gorj nu au rămas nerăsplătiţi. „Pentru rezultatele obţinute, militarii au fost recompensaţi, prin Ordin de Zi pe unitate cu recompense prevăzute de regulamentele militare, jandarmii gorjeni aducând şi de această dată cinste instituţiei din care fac parte”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii, Alin Ivan. Universal fight (lupta universală), desprinsă din pentatlonul militar, reprezintă un sistem sportiv care se caracterizează prin manifestarea complexă a tuturor calităţilor fizice. Acest sistem cuprinde două etape consecutive. Prima etapă constă în parcurgerea pistei cu obstacole şi proba de tir (tras cu arma, aruncarea cuţitului), iar a doua în lupta corp la corp pe ring, la un minut după parcurgerea primei probe, care este eliminatorie.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here