Motto-ul semnat de savantul istoric Nicolae Iorga cum că „Neamul este etern prin Cultul Eroilor” ne avertizează cu înțelepciune și fără de tăgadă un adevăr valabil oricând și pentru orice popor. Ar fi de prisos să fac eu tocmai acum o evaluare asupra Cultului Eroilor de-a lungul timpurilor, el fiind bine cunoscut din datele istorice semnate de istorici de renume.
În Țara noastră Cultul Eroilor a început odată cu înființarea Asociației „Cercetașii României”.
Istoric vorbind, colonelul adjutant Grigore Berindei împreună cu un grup de ofițeri au creat un comitet de inițiativă care va definitiva – spun documentele vremii – pe 12 mai 1912 Asociația „Cercetașii României”.
Prin ajungerea în audiență la Casa Regală, comitetul de inițiativă obține sprijin, Asociația se dezvoltă puternic. Astfel, la acea dată sunt înregistrați 9.000 de cercetași, grupați în 34 de legiuni și 56 de cohorte. Recunoașterea Asociației ca persoană morală este votată de Senat (20 decembrie 1914) și de Adunarea Deputaților (21 februarie 1915), fiind publicată în Monitorul Oficial la 9 aprilie 1915.
Cercetașii în Primul Război Mondial
După modelul elevilor din București, în gimnaziile din orașele importante ale Țării s-au organizat cohorte. Să nu uităm că eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, (născută Cătălina Vasile Toderoiu) a plecat în București pentru a deveni învățătoare. Acolo a contribuit la înființarea primei organizații de cercetași din tară și în anul 1913 face parte din cohorta „Pastorul Bucur.” În anul 1914, revenită în vacanță la Vădeni (Târgu-Jiu) a activat ca o bună cercetașă, inițial ca sanitar, într-o cohortă locală. La declanșarea războiului și trecerea trupelor germane peste Carpați pe frontul Cerna – Jiu, pentru răzbunarea memoriei soldaților căzuți la datorie în munții Vâlcan și pe Valea Jiului printre care se afla și fratele ei Nicolae, s-a înrolat în rândul militarilor din Regimentul nr. 43/58 Infanterie, luptând cu dăruire împotriva invaziei germane.
Citez:
“Într-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită ușor. Acest lucru a îndârjit-o și mai mult, devenind tot mai activă pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu, Dănești, Florești, Rășina, Peșteana, Tunși. A fost luată prizonieră și dusă la Cărbunești de unde a scăpat, împușcând santinela de pază. A revenit pe câmpul de luptă și la Bărbătești a fost rănită ușor la picior. În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiași, un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale — la Craiova, București și la Spitalul «Regele Ferdinand» din Iași. Cu prilejul vizitei reginei Maria la spital, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în fața trupei”.
După recuperare, Ecaterina părăsește spitalul și se înapoiază la regimentul din care făcuse parte și este numită comandant de pluton.
“În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, (Mărășești) (consemnează Mariana Bărbulescu autorul documentarului serviciul istoric din Marele Stat Major) a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani.”
Încheiat citatul.
După înfăptuirea Statului Național Unitar, rolul școlilor de învățători a crescut considerabil. Mulți dintre dascălii cei vechi pieriseră în luptele duse cu inamicul nemilos. În anul 1919 și în Târgu-Jiu se reînființează școala normală care fusese desfințată în anii 1885-1886. În anul 1933 ia denumirea de Spiru Haret. În această unitate de învățământ, ca în toate școlile normale, erau primiți cu mari înlesniri materiale – burse – copiii de țărani, buni de carte, cărora li se asigurau la internat – masă, cazare și alte facilități pentru a deveni buni educatori ai copiilor ce populau cu prisosință satele țării. Școala avea la dispoziție o suprafață de teren unde elevii munceau pentru asigurarea nevoilor de legume și zarzavaturi la cantina internatului.
Cunoscând bine viața satului, învățătorii, cu sârguință au însuflețit copiilor de țărani dragostea pentru Țară și respectul pentru Cultul Eroilor.
Ca elev de școală primară din anul 1941 și licean încă din anul 1945, nu pot uita frumoasele serbări închinate celor trecuți în veșnicie, sacrificându-și viața în bătălii pentru Întregirea Neamului și apărarea Gliei străbune. Cu grijă și migală săvârșeam curățenia la monumentul eroilor și Troița din mijlocul satului. Învățătorul nostru, prin repetiție ne învăța cântece și poezii patriotice.
În ziua de Ispas – Înălțarea Domnului – se pomeneau și eroii localității, căzuți la datorie în cele Două Războaie Mondiale. Părinții copiilor, îmbrăcați în straie de sărbătoare scoase de pe fundul lăzii, veneau la școală cu parastase, la serbarea de pomenire a Eroilor.
În curtea Școlii din comuna mea natală este înălțat încă de pe vremea Regelui Ferdinand I un monument, un obelisc de peste trei m înălțime, pe laturile căruia sunt trecute toate numele celor căzuți la datorie în luptele din Primul Război Mondial. Deasupra lui, cu fața spre răsărit și aripile întinse, domină o imensă pajură ce ține în cioc o cruce.
În anul 1945 la ziua de Înălțarea Domnului Iisus Hristos, ca în fiecare an lângă acest monument, după slujba de pomenire a eroilor oficiată de preotul comunei, pe o scenă instalată de sătenii pricepuți, părinți ai copiilor școlari, elevii de toate clasele, se întreceau în a recita poezii și cântece patriotice. La 9 mai războiul se terminase. Toată lumea adunată, mai puțin copiii, femeile care-și pierduseră tații/fiii/soții pe front, erau fericiți, iar eu învățat de tata, am recitat poezia „Scrisoare către tăticul căzut în Ardeal” ceea ce la mine nu era cazul, dar am și plâns, alături de cei cărora le murise cineva. La mesele așezate în spatele monumentului, după terminarea serbării, toți copiii ne-am așezat. Am primit „de pomană” de la mama colegului meu, orfan în luptele din Cotul Donului, un colac cu lumânare pe care era pusă o lingură de colivă, un ou roșu, și o bucățică de carne de pasăre. Am zis Bogdaproste, iar sufletul mi-a fost umplut de credință și respect, dovadă că până la vârsta asta n-am uitat acel moment.
*) În anii 1948 – 1990 crucea i-a fost scoasă păsării din cioc și miraculos acum este la locul ei, iar hoții de metale încă n-au furat superbul vultur, simbol al bărbăției și onoarei.
Pentru soldații căzuți în Cel de-al Doilea Război Mondial în comuna Ciuperceni Gorj, n-a fost ridicat nici un monument cu toate că, prin fiii ei căzuți în luptele pentru dezrobirea Basarabiei și apoi a Ardealului de nord, până la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, ajungând chiar până aproape de Viena, a dat multe jertfe.
*) După 1990, exact nu știu cine a avut inițiativa, la o răspântie de drumuri din centrul comunei, a fost înălțată o frumoasă troiță având fixată pe ea o placă de marmură cu numele celor trecuți în cele veșnice în anii 1941 – 1945.
Mai mult ca oricând, în aceste momente, trebuie intensificată activitatea, considerată de Onoare pentru respectul față de eroii neamului. Ea se concretizează prin cultivarea în rândul tineretului, începând de la grădiniță și până la majorat cu deviza „că această preocupare este o acțiune patriotică” unde lucrurile nu se judecă și nu se operează cu jumătăți de măsură.
Directorii școlilor generale, profesionale, gimnaziale și licee, împreună cu diriginții de clase, ajutați de tot corpul profesoral, în special cei de istorie, să fie atrași în aceste acțiuni pentru mobilizarea elevilor în constituire de subfiliale, grupe și cum le-o mai zice, iar organele și oficialitățile locale, cu fermitate să fie abordate pentru a respecta întocmai prevederile legale privind Cultul Eroilor. Sunt aleși prin votul comunității și trebuie să-și îndeplinească misiunea de credință.
*) Dar ce să mai crezi, când observi că în Ziua Națională a Drapelului României, în Municipiul nostru nu-i arborat niciun steag tricolor pe suporții montați anume și cu cheltuială pe stâlpii de pe marginea străzilor!?? Că Cimitirul de Onoare a fost profanat cu „acte legale” și nu se ia nicio măsură de oprire. Că factorii de răspundere manipulează fondurile primăriilor – la care toți contribuim – și cu lipsă de onoare își încalcă promisiunile și obligațiile legale. Cum poate fi apreciat gestul de a nu plăti tipografiei, după ce anterior confirmase, valoarea insignifiantă pentru ei, a Revistei „GORJUL EROIC” unde un grup de militari și civili, cu mult har și competență scriu despre faptele de eroism ale gorjenilor căzuți la datorie pentru Neam și Țară.
La solicitarea președintelui ANCERM Filiala Gorj, domnul col.r. ing. Walter Loga, gestul făcut de domnii profesori Andrei Popete și Ion Pința de a aduce din vacanță, un grup de 12 elevi (fete și băieți) membri ai cercului Cultul Eroilor din Gorj, fiecare purtând câte un tricolor în mână și toți laolaltă încă unul desfășurat de 10 metri lungime. Ce să mai crezi, când afli că pentru procurarea acestora, Primăria/Județul n-a contribuit cu nimic? Acești tineri, prin prezența lor, au dat „culoare” evenimentului, mai ales că din neglijența celor ce cu, smerenie au sărutat Stindardul, la înălțarea acestuia unde îi era locul, a rămas blocat la jumătatea catargului. Parcă și Flamurii în cele trei culori i-a fost rușine să se mai ridice la nivelul celui cu 27 de stele reprezentând Statele Uniunii Europene. Motivul rușinii!? …În acel moment de mare sărbătoare, în afară de Drapelul Gărzii de Onoare și steagurile elevilor, în Piața Prefecturii și pe străzile principale, nu mai era așezată nicio flamură. Tricolorul, „jignit” s-a „opus” și a înțepenit la jumătatea catargului.
În orașul/județul nostru, se vede treaba, cum se zice, că în privința respectării eroilor mai este mult până departe!
Despre locul și rolul Cultului Eroilor în viața contemporană putem și trebuie să vorbim până cei pe care i-am ales să ne reprezinte, conform prevederilor legale, material și fizic să sprijine și activițățile de Cult, de dăruire pentru Eroii Neamului, care și-au jerfit viața ca noi să fim ceea ce suntem astăzi.
Chiar așa, tu reprezentant al puterii locale cu drept de hotărâre, să promiți și până la urmă să refuzi a plăti o sumă insignifiantă, aport l-a tipărirea revistei GORJUL EROIC, pentru mine este ceva de-a dreptul halucinant!
*) Am locuit peste patru ani în Canada. Drapelul cu trei părți egale roșu în margini și alb la mijloc pe care este aplicată frunza de arțar, nu lipsește niciodată de pe vreo instituție, locurile frecventate intens, magazine, stații de benzină, iar la zilele de Sărbătoare Națională este arborat de cetățeni la fiecare casă. Vă jur că acolo am primit o lecție de înalt patriotism și de atunci o aplic în aceste ocazii la fereastra apartamentului familiei mele.
Târgu Jiu, 29 iunie 2015, Președinte de onoare al ANCERM, Filiala Gorj,
Ion C. Gociu
