Locuitorii satului Seuca – Cer repararea drumului la Primăria Peştişani

220

Într-o primărie aproape pustie, am trăit s-o văd şi pe asta. La Primăria comunei Peştişani, sosiseră locuitori ai satului uitat de lume şi de autorităţi – Seuca. Nemulţumirile lor sunt multe, dar cele legate de drumurile impracticabile le depăşesc pe celelalte.

Dacă n-ar fi fost racordaţi la reţeaua de energie electrică, înainte de ‘89, pe timpul primarului Goga, satul Seuca – aflat ca Roma, pe şapte coline – şi-ar fi trăit şi azi zilele într-un ev mediu întârziat. Şcoală primară nu mai au din 1996, telefonie fixă nici atât. Că, oricum, n-au avut niciodată. Presa ajunge la trei zile odată, şi televizoare au doar cei mai înstăriţi dintre ei. Majoritatea cresc vaci, oi şi porci la conacele – departe de case – unde rămân de primăvara până toamna târziu. Ce vor ei? Exact ce le-au promis de fiecare dată, în anii electorali, mai toţi candidaţii la funcţia de primar. Drumuri. E cunoscută zona lor pentru alunecările de teren, destul de frecvente. Iar solul este argilos, încât şi apa din fântâni este totdeauna tulbure. Şi cum au 9 kilometri până la reşedinţa de comună, majoritatea săucanilor nu mai coboară la Peştişani de toamna până primăvara când se topeşte zăpada şi se usucă drumurile nepietruite. Citez din Jalba lor depusă la Primăria Peştişani, în atenţia primarului şi a Domnilor consilieri: “Drumul comunal Hobiţa-Seuca-Câlnic a devenit impracticabil şi pe timp de primăvară-vară-toamnă, nu numai pe timp de iarnă. Spunem acest lucru deoarece acest drum nu a mai fost reparat de nimeni, iar în urma mai multor ploi, piatra de pe pante a fost dislocată şi s-au format numai canale şi gropi, fiind foarte dificilă deplasarea cu autoturismul. Aprovizionarea satului cu alimente şi pâine, precum şi intervenţiile salvării sunt extrem de grele.” Şi drumul spre Câlnic, altădată ceva mai practicabil, lung de 7 kilometri s-a stricat rău de tot. Primăria Câlnic nu are niciun interes să-l repare. Singura speranţă a locuitorilor satului Seuca, printre care şi cei 35 de semnatari ai memoriului reprodus alăturat, o reprezintă Primăria Peştişani şi Consiliul Local al aceleiaşi comune. Tragem acest semnal de alarmă şi le cerem autorităţilor locale ale comunei Peştişani să intervină urgent. Măcar cu câteva basculante de piatră şi pietriş care să acopere gropile şi canalele create de ploi.
Ion Predoşanu

Pentru a vedea documentele daţi clik pe poze
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here