Locuințe sociale pentru tinerii din Turburea

628

Primăria Turburea a scos la licitație lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a blocului preluat de la firma care exploatează petrol și gaze în zonă. Finanțarea este asigurată de la Ministerul Dezvoltării pentru amenajarea de locuințe sociale pentru tinerii din localitate. „M-am gândit că, deși sunt multe cereri depuse la primărie, să facem o selecție și să îi avem în vedere pe tinerii foarte necăjiți, cei care provin de la Casa de Copii, care sunt căsătoriți și poate au și ei copii, pentru că, astfel, am crește și numărul de locuitori. Pentru ei nu ar fi de plată decât costurile cu întreținerea, utilitățile, doar ceea ce consumă”, declara primarul Ion Bîrcă. Investiția depășește 10 milioane de lei. Blocul are patru etaje, fiind construit după 1990. Acesta necesită lucrări atât la exterior, cât și la interior. Principalele lucrări ce se vor efectua, potrivit caietului de sarcini, sunt: reparații șarpantă și înlocuire învelitoare; schimbarea tâmplăriei; tencuieli interioare și exterioare; recompartimentare; securizarea balcoanelor; izolarea subsolului; pardoseli din parchet și gresie; realizarea instalațiilor sanitare, termice și electrice; montarea de obiecte sanitare și de încălzire; execuția unei rampe pentru persoanele cu dizabilități și realizarea branșamentelor la utilități.
Firmele interesate de lucrare au termen până pe data de 11 octombrie să depună ofertele.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.