Locuinţe ANL pentru 38 de familii din Rovinari

1217

38 de familii din Rovinari au primit la începutul acestei săptămâni cheile apartamentelor ANL la blocul P14, din strada 22 Decembrie. “Considerăm că este o zi importantă pentru administraţia locală, dar şi a noilor chiriași. Le doresc să folosească aceste apartamente cu folos, să aibă grijă de ele, pentru că deocamdată sunt în chirie. Nu sunt apartamente luxoase, sunt de la stat, dar reprezintă un pas important pentru viitorul acestora, pentru mine, ca primar, cred că nu există o plăcere mai mare decât să vezi un zâmbet plin de satisfacţie pe feţele părinţilor şi copiilor, că în sfârşit au casa lor. Vreau să mulțumesc factorilor implicați în acest proiect, în special domnului, Andrei Cosmin Țurcanu, director al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care ne-a oferit tot suportul pentru finalizarea acestui program. Sperăm ca în viitorul apropiat, cu ajutorul domnului director, să obţinem finanțarea pentru încă două blocuri în regim ANL, unul pentru tinerii rovinăreni, iar altul destinat locuințelor de serviciu, unde vor fi aproximativ 65 de locuinţe. În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 5396 din 31 iulie 2018 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.578,57 lei/metru pătrat, inclusiv TVA. Vă mulţumim pentru implicare! Oamenii buni fac orașul să râdă!”, a declarat Robert Filip, edilul oraşului Rovinari.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here