Locatarii blocului din Bălești, amenințați cu evacuarea!

3822

Proprietarul New Reciclare SRL, Rădulescu Gabriel, a trimis, în scris, o notificare aproape la toți locatarii blocului din Bălești, pentru evacuarea acestora, în cinci zile de la primirea documentului. Locatarii, o parte proprietari ai locuințelor cu acte în regulă, unii având cadastru pentru locuințe, au fost somați să elibereze apartamentele în care locuiesc de o viață, pentru că acesta deține terenul de sub bloc, dar și imobilul. Locatarii sunt consternați și spun că nu este posibil ce li se întâmplă și că nu vor elibera proprietățile deoarece dețin atât locuințele, cât și o parte din terenul sub bloc.

În jur de 16 familii care locuiesc de zeci de ani la blocul din Bălești au primit, ieri, o notificare de la un executor judecătoresc, care îi somează, în numele firmei de reciclare situata lângă imobil, că trebuie să își ia bagajele și se mute din apartamente, de urgență.
Oamenii nu au alte locuințe și dacă ar face asta, ar ajunge direct în stradă. Problema a plecat de când ei s-au revoltat împotriva depozitului, pe motiv că poluează atmosfera.
De fapt, depozitul ar trebui să fie relocat, patronul cerând autorității locale un termen de 120 de zile pentru asta. La finalul lunii, termenul se termină, însă depozitul este în același loc, iar proprietarul le arată pisica locatarilor nemulțumiți.
Oamenii au făcut publice documentele prin care se simt amenințați să plece și au cerut sprijinul consilierului local USR, Florin Papuc. Alesul local s-a implicat de altfel în această problemă și a cerut, personal, Agenției de Protecția Mediului Gorj, închiderea depozitului, prin retragerea autorizației de mediu.
Din păcate, autoritățile competente nu au percutat, activitatea nici măcar nu s-a suspendat, iar proprietarul arată că a dus în eroare autoritatea locală spunând că pleacă, însă de fapt demonstrează că vrea un război cu locatarii blocului, creând un disconfort și autorității locale. Locatarii, potrivit consilierului USR, sunt pregătiți să iasă în stradă, să protesteze în fața APM Gorj împotriva abuzului la care sunt supuși. Oamenii spun că nu știau de nicio hotărâre judecătorească prin care să fie evacuați, creându-se astfel o problemă socială majoră în comunitate. Practic, la începutul săptămânii viitoare, cele 16 familii trebuie să fie evacuate cu executorul judecătoresc, împreună cu poliția, potrivit documentului. Locatarii spun că nu vor pleca și că această somație nu ar avea nicio valoare. Exista însă îngrijorare maximă în rândul locatarilor că vor rămâne pe drumuri.
A.STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here