Localnici din Scoarța, ajutați cu apă în vreme de secetă!

1391

Operatorul regional de apă, Aparegio SA, a făcut la sfârșitul săptămânii trecute un gest în premieră pentru abonații săi din comuna Scoarța, comună grav afectată de seceta prelungită din acest an. Localnicii din satul Lazuri au primit aproape 600 de bidoane de 5 litri pline cu apă potabilă, oamenii scăpând astfel de povara aprovizionării cu apă cel puțin pentru o vreme. Satul respectiv este cel mai afectat de secetă, câteva zeci de familii de aici spunând că niciodată până acum nu au avut parte de apă la robinet, asta deși conductă de alimentare există în sat. Unul din cei mai în vârstă săteni este Petre Cârstea, care la cei peste 70 de ani ai săi spune că niciodată nu a văzut apă potabilă la robinet. Cât despre bidoane pe care să i le aducă cineva la poartă, nici vorbă. „Trebuie să coborâm în centrul comunei ca să luăm de la magazin. În rest, aici de generații întregi lumea nu a avut apă. Pentru vite dăm din bălți, iar pentru băut cărăm cu carul și boii. Acum par să fie condiții mai bune, dar nu mai am eu anii ca să mă bucur de lucrurile astea pentru că acum domnul primar a făcut și rețeaua, sapă și la un puț și cred că va rezolva și problema asta. Seceta e crâncenă și dacă nu plouă nu știu ce ne vom face”, spune bătrânul.
Vizavi de casa lui stă o bătrână care a depășit și ea 80 de ani. A prins vremurile în care apa din ploaie era fiartă și băută după ce se răcea. Fetele sale vin cel puțin o dată pe săptămână de la oraș pentru a-i aduce bidoane cu apă potabilă. „E o probleme tare grea. Când trăia tata aducea cu secaua, ca pe vremuri. Am cărat și cu căruța trasă de boi, am prins toate perioadele grele. De 30 de ani noi aducem cu mașina de la oraș. Mama s-a obișnuit, se gospodărește bine, avem și o fântână în curte, dar acolo e doar apă din ploaie și nu e potabilă. Pe aia o folosim pentru spălat, dar de băut doar fiartă e bună”, spune femeia. Cei de la Aparegio au lăsat și aici zece bidoane, iar la un alt localnic, cu familie mai numeroasă, au lăsat 50 de bidoane cu apă. Omul spune că o va consuma în câteva zile, dar orice ajutor este binevenit. „Niciodată nu a fost apă potabilă aici. Mergeam la Pojogeni ca să aprovizionăm. Merge un prieten cu mașina și ne ajută. Acum să vedem cu puțul acesta pe care îl sapă primăria dacă va fi mai bine. Asta de ne-au adus-o acum ne ajunge câteva zile. Pentru animale oricum ne trebuie tone pentru că am animale multe. Ele beau din baltă, dar și aia seacă pe seceta asta”, spune Nicolae Ciocșan.
Primăria Scoarța a alocat o jumătate de milion de lei din bugetul propriu pentru a rezolva problema alimentării cu apă prin forarea unui puț în satul Lazuri. Lucrarea e aproape de finalizare, dar primarul Ion Stamatoiu se teme că oamenii din celelalte sate, acolo unde apa ajunge chiar și la program în această perioadă, va fi folosită tot la irigat, în detrimentul celor care suferă din cauza debitelor scăzute. Edilul spune că inclusiv el trebuie să facă față secetei pentru că acasă nu are o conductă separată care să alimenteze doar gospodăria sa și, ca urmare, când nu e apă în sat și lui îi lipsește lichidul vital. „Mulți întreabă de ce se oprește apa, dar apa nu se oprește. Pompele funcționează 24 de ore din 24. Când se deschide vanele de alimentare, pentru că distribuția pe sate se face în baza unui program de două zile da și o a treia fără, bazinele ajung la jumătate. Pompele nu au atâta putere pentru a suplimenta cantitatea de apă care pleacă în conducte. Să nu creadă cineva că se închid vanele din răutate. Apa se distribuie, dar rețeaua fiind goală, iar primii la care ajunge au robinetele deschise și furtunurile întinse prin grădini. Fac apel la cetățeni să fim mai grijulii un pic cu cei care nu pot beneficia de apă. E nevoie de apă nu doar pentru a uda și apa nu e pentru a uda, chiar dacă oamenii spun că plătesc ce consumă. Să ne gândim la cei care nu au. Mai sunt și cetățeni care s-au branșat ilegal. Pe Facebook mă întreabă oamenii de ce le opresc apa, dar le spun tuturor că eu ca primar nu am conductă separată. Până ajunge apa la mine trece pe la 700 de case. Și eu sunt în aceeași situație ca toată lumea. Dimineața când nu este și eu mă spăl cu sticla și cu cana, baie îmi fac la lighean ca restul lumii. Să nu creadă cineva că eu am o altă conductă de apă. Adresez rugămintea să ne înțelegem în această privință cel puțin până punem în funcțiune forajul cel nou din satul Lazuri. S-ar putea ca nici atunci să nu fie problema rezolvată pentru că oamenii vor consuma și mai mult dacă va fi mai multă apă în rețea. Vom mai fora un puț anul viitor și intenționăm să mai forăm unul și în zona Bobu, unde există unul vechi, tot în ideea de a rezolva problema alimentării cu apă pentru toți cetățenii”, afirmă primarul Ion Stamatoiu.
În ceea ce privește operatorul de apă, Aparegio a anunțat că dorește să mai facă astfel de acțiuni și în alte localități din județ afectate de secetă. Sunt și alte sate unde oamenii suferă din cauza lipsei lichidului vital, așa că la sfârșitul săptămânii alte sute de bidoane cu apă vor fi împărțite la Peștișani, Runcu și Dănești. „Este o acțiune gândită și menită să vină în sprijinul populației care se confruntă cu lipsa apei, având în vedere că prognozele hidrologice emise de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărie a Apelor pentru intervalul mai – iulie 2020 se vor situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunar. Astfel, săptămânal, echipe Aparegio vor distribui recipiente cu apă potabilă la gospodăriile afectate de secetă. Prima acțiune de acest gen a avut loc în comuna Scoarța unde au fost împărțite 600 de bidoane cu apă potabilă de către angajații societății în colaborare cu reprezentanții primăriei din comună. Următoarea acțiune va avea loc în perioada 22-24 mai 2020 la Centrul de Exploatare și Distribuție Runcu. Campania ,,Facem parte din viața ta” se va derula cu sprijinul administrațiilor locale”, a menționat operatorul regional de apă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.