Localitatea Stănești are nevoie de un primar ca Bicheru

1524

Bicheru Constantin, candidatul PSD la Stănești, este unul dintre oamenii care pot face lucrurile să funcționeze în localitatea situată la doar câțiva km de Municipiul Târgu-Jiu. Este un om implicat în tot ceea ce face și determinat să transforme localitatea natală într-o comună modernă. La capitolul dezvoltare, Stăneștiul nu a performat în ultimii ani, iar acest lucru are repercusiuni asupra nivelului de trai al locuitorilor. Candidatul PSD la funcția de primar propune locuitorilor nu mai mult de 15 puncte în programul de campanie, proiecte realizabile în următorii patru ani. Dintre cele mai importante sunt: Modernizarea drumurilor comunale din localitate, care au fost ocolite de actuala administrație; Alimentarea cu gaze a satelor care nu au beneficiat de acest serviciu până acum; Alimentarea cu apă a satelor în care nu s-a realizat această investiție. Investițiile în infrastructură sunt cele mai importante, astfel că odată cu realizarea acestor investiții, localitatea poate deveni atractivă și din punct de vedere turistic, fiind una dintre cele mai frumoase localități din Gorj. Modernizarea și dotarea dispensarului uman este un alt proiect important pentru comunitate, precum și cel legat de modernizarea unităților de învățământ. Sportul este, de asemenea, o prioritate pentru candidatul PSD, de aceea Constantin Bicheru își dorește să susțină activități sportive din bugetul local. Pentru tinerii din Stănești, Constantin Bicheru își propune să identifice teren pentru a-l pune la dispoziția acestora, în vederea construirii de noi locuințe pentru ei, având infrastructura pusă de dispoziție de autorități.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here