Liviu Dafinescu, comemorat de gorjeni

168

P2036992Şapte ani s-au împlinit ieri de când Liviu Dafinescu, fostul director al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, a trecut în lumea celor drepţi. În amintirea sa, foştii colegi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi simpli gorjeni s-au strâns la mormântul regretatului Dafinescu şi l-au comemorat.

P2036983Liviu Dafinescu s-a stins din viaţă pe 3 februarie 2004, la vârsta de numai 50 de ani. De atunci şi până în prezent a fost plâns de toţi cei care l-au cunoscut, direct sau indirect, pe cel care a condus timp de zece ani Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. An de an, pe 3 februarie cei care l-au îndrăgit pe Liviu Dafinescu se adună la mormântul său pentru a-l P2037006comemora. Cu această ocazie ei şi-au amintit de omul minunat, care a fost Liviu Dafinescu, de sfaturile înţelepte pe care le dădea tuturor celor care i se adresau, dar şi de realizările sale măreţe din timpul cât a fost la conducerea Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Dafinescu rămâne viu în amintirea tuturor

După şapte ani de la dispariţia sa fulgerătoare, Liviu Dafinescu a rămas viu în amintirea tuturor. „Niciodată, nimic nu e prea mult ce se face pentru Liviu Dafinescu şi memoria lui. S-a dus la Ceruri mult prea devreme şi mai avea multe de zi, dar a lăsat în urma lui suficient de multe realizări încât să rămână viu mereu în memoria tuturor”, a declarat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

P2037007Ieri, 3 februarie 2011, în Cimitirul Eroilor din Târgu-Jiu, la mormântul lui Liviu Dafinescu, s-au adunat reprezentanţi ai Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu – Ion Roman-Bărbuţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj – Vasile Râbu, prefectul judeţului Gorj – Liviu Andrei, oameni de cultură, dar şi simpli gorjeni. Cu toţii au cinstit amintirea lui Liviu Dafinescu, au aprins o lumânare şi au depus coroane de flori, omagiindu-l pe fostul director al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here