Liviu Andrei, pe post de mostră pentru paşaportul biometric

84

pasapoarte (2)Controversatele paşapoartele biometrice au ajuns şi la Târgu-Jiu. Deşi, sunt cu mult mai scumpe decât vechile paşapoarte, autorităţile se arată a fi încântate de noile tipuri de documente, deoarece, spun

acestea, sunt cele mai greu de falsificat. Un act de acest gen este valabil timp de 5 ani, este gata în 20 de zile şi costă 266 lei.

Prefectul, primul “beneficiar”
Primul care a vrut să vadă care sunt paşii în eliberarea acestui tip de paşaport, a fost chiar prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei. Acesta a stat „la poză”, a răspuns întrebărilor standard, s-a lăsat „amprentat”, pentru că noul paşaport presupune şi un cip cu specimen de amprente de la posesor şi, de asemenea, a semnat pentru obţinerea unui astfel de paşaport în posesia căruia, însă, nu va intra momentan, pentru că încă mai are valabil vechiul paşaport. Totuşi, demonstraţia a lăsat să se vadă cât de facil se obţine acum un astfel de act şi, de asemenea, cât preţ se pune pe datele personale care nu mai pot fi falsificate.
Confecţionate la Bucureşti
De ieri, paşaportul electronic cu date biometrice poate fi obţinut şi la Târgu – Jiu. Totuşi, pentru că obţinerea sa durează 20 de zile din cauza faptului că datele sunt trimise la Bucureşti şi realizarea în sine are loc la un centru naţional, cei care se grăbesc şi au nevoie de acte pentru a călători, pot opta pentru un paşaport temporar care este gata în aceeaşi zi în care este solicitat şi care este valabil numai un an. “Noi îi spunem noul tip de paşaport dar de fapt sunt două tipuri, pentru că este paşaportul temporar, care este valabil un an de zile şi confecţionăm în continuare la sediul nostru şi care costă 196,2 lei şi paşaportul electronic, cu date biometrice, care costă 266 lei, se confecţionează la Bucureşti la un centru naţional şi, din această cauză, îl eliberăm în 20 de zile. Cine se grăbeşte, pentru a putea călători, ia paşaport temporar şi, după aceea, îi facem paşaportul electronic. Ca orice document, dacă se pierde, bineînţeles că suntem obligaţi să facem alt paşaport, cu plata unei sancţiuni contravenţionale minime, de 30 de lei”, a declarat şeful Serviciului de Paşapoarte Gorj, Marcel Lungu.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here