Livezeanu Jr. și un luptător din Târgu-Jiu, reținuți pentru 24 de ore

767

Răzvan Livezeanu și Ionuț Militaru, un sportiv practicant de sambo, au ajuns aseară în arestul Poliției Gorj. ”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au continuat cercetările și au documentat activitatea infracţională în cadrul unui dosar penal, privind doi tineri de 21 și 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care la data de 30 octombrie, în timp ce se aflau într-o sala de fitness din municipiul Târgu-Jiu, în urma unor discuţii contradictorii, au agresat fizic și au amenințat un bărbat de 37 de ani, din aceeaşi localitate, provocându-i leziuni ce au necesitat patru zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, cei doi tineri s-au deplasat într-un centru comercial, unde au agresat fizic și au amenințat un alt bărbat de 36 ani, provocându-i leziuni ce au necesitat două zile îngrijiri medicale.

În baza probatoriului administrat în dosar, cei doi tineri au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Tinerii sunt acuzați de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here