„Litoralul pentru toţi”. Vacanţă la preţuri mici

1169

O nouă ediţie a Programului „Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de cazare la mare cu tarife între 50 şi 140 de lei/zi, se va derula în perioada 1 – 30 septembrie, informează Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

Tarifele sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

Conform FPTR, până în prezent, s-au înscris în cea de-a 36-ediţie a Programului 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel.

Şi în cadrul ediţiei din această toamnă „Litoralul pentru toţi”, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here