Litigiu marca „Târgu-Cărbuneşti”

519
Mă numesc, Ciobanu Cezarina şi sunt notar public în oraşul Târgul-Cărbunesti. Referitor la articolul semnat de « P.O.GEANA « va rog să publicaţi, următoarele :

Nu este prima data, când « PROFESORUL PENSIONAR », scrie diferitelor redacţii, articole care au ca obiect denigrarea atât a mea cât şi a echipelor care au lucrat la primăria oraşului – se pare, că este un obicei menit să-i umple timpul liber, sau, să exercite presiuni asupra instanţelor de judecată, pentru a obţine astfel un imobil ce nu a aparţinut niciodată familiei, pe care, cu atâta „ONOARE”, încearcă să o reprezinte, în propriul său interes. În fapt, după ce a obţinut (în aceeaşi manieră), câteva terenuri situate în intravilanul oraşului, în numele soţiei sale, pe care le-a şi înstrăinat diferiţilor cetăţeni, pentru construcţia de locuinţe, acum ar dori să obţină şi terenul proprietatea Primăriei oraşului Tg-Cărbuneşti, evident, pentru a-l înstrăina şi să-şi rotunjească astfel, conform tradiţiei, venitul modest din pensia personală. De altfel, „profesorul”, încasează lunar, de la „Mitropolia Olteniei”, şi pensia de urmaş, a doamnei, MOTOCU MARGARETA, soţia preotului, MOTOCU SOLOMON, în baza unei procuri obţinută, de la aceasta, numai dumnealui ştie cum, preoteasa fiind plecată legal din ţară în anul 1989 şi este născută în anul 1920 (nimeni nu s-a întrebat dacă această femeie mai trăieşte sau nu, dar pensia continuă să-i vină domnului „Profesor”, lunar). Întrucât „profesorul”, vorbeşte cu atâta patos despre opinia publică a oraşului, (formată, probabil numai din dumnealui), este bine de ştiut, cum este acesta perceput, de aceeaşi opinie publică. Conform acesteia, (mai ales gurilor rele), domnul GEANĂ, se ocupă cu scrisul, încă din tinereţe; în calitatea dumnealui de colaborator al vechilor şi actualelor organe ale Securităţii Statului, sub numele de COD »GOGA».
O serie de cetăţeni ai oraşului, au avut de suferit în vechiul regim, datorită acestui „OBICEI”, al domnului mai sus amintit, unii plătind cu viaţa, precum domnul Pietreanu (tatăl actorului RADU PIETREANU), domnul Atanasiu (unul din puţinii erudiţi ai acestui orăşel ), domnul general Fulga,Toma Sbenghe şi Radu, toţi fiind vecini cu acest „SCRIITOR”, spun aceleaşi guri rele ale oraşului şi care îşi amintesc şi azi de faptul că „PROFESORUL” (de ţară, el practicâdu-şi meseria în satul Logreşti, Busuioci, ş.a.m.d), a fost condamnat, este adevărat, prin anii 1960, pentru delapidare, întrucât în calitatea sa, s-a gândit că nu-i strică pentru cei patru copii pe care-i avea câteva mingi şi costume de trening primite de şcoală, ca material didactic .
Nu pierde nicio ocazie acest domn, de a se bate cu pumnul în piept , că „A EDUCAT GENERAŢII DE COPII”, şi este firesc să ne întrebăm, oare cum ?
Acesta este de fapt omul, care îşi permite să arunce cu noroi în oameni care au dovedit de-a lungul timpului, corectitudine, probitate profesională, moralitate şi mă refer şi la primarii oraşului care au îndeplinit această funcţie din anii 1990 şi până în prezent şi să publice, cu ajutorul dumneavoastră, articole denigratoare la adresa fiecăruia, (urmăriţi în arhiva dumneavoastră, a ziarului GAZETA DE SUD, a ziarului România Liberă, începând din 1993 şi până în prezent şi veţi vedea, că profesorul are un singur „OF” – terenul proprietatea de azi a primăriei şi atribuit în 1974 , de către CAP Tg-Cărbuneşti, ca lot în folosinţă, preotului, MOTOCU SOLOMON, ca membru cooperator şi pe care astăzi, domnul „PROFESOR”, vrea să-l vândă, ca pe celelalte şapte locuri de casă obţinute prin nenumărate procese, în numele soţiei sale şi prin aceleaşi metode de presiuni asupra instanţelor de judecată, având grijă să se adreseze, cu plângeri CSM-lui, Ministerului de Justiţie şi mai nou, UNNPR, cu câteva zile înaintea datei procesului – cu Primăria Tg-Cărbuneşti şi cu mine, are proces pe data de 16.02.2010. Este prima dată, când eu, răspund, calomniilor şi insultelor acestui „Domn”, pe calea presei şi n-aş fi făcut-o nici acum, dacă, imaginea mea, în calitate de notar public, nu ar fi fost afectată, prin metode care amintesc de practicile cunoscute de atâţia români care într-un fel sau altul, intrau în vizorul, organelor de securitate, sau al colaboratorilor lor .
Ciobanu Cezarina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here