În data de 21 mai, a avut loc la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” cercul profesorilor de la nivelul gimnazial, sub coordonarea doamnei inspector de limba română, prof. doctor Giurcă Otilia. Programul a fost unul variat și centrat pe evidențierea aptitudinilor elevilor dornici de lectură, dar și pe modul în care îi putem determina pe aceștia să citească și să se redescopere. Am participat, deoarece predau limba și literatura română la Școala Gimnazială Câlnic și sunt colegă cu doamnele profesoare care au organizat Cercul la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”- unde disciplina predată de mine este limba germană. Am dorit să plec mai împlinită profesional, fapt care s-a și întâmplat în urma periplului cultural. În primul rând, am ales să scriu acest articol pentru toți cei care doresc să rețină câteva idei-ancoră pe care le-a enunțat scriitoarea Ana Maria Sandu. Doamna director, profesor doctor Corina Panduru, și doamna profesor Angela Stroe au invitat-o pe scriitoarea contemporană Ana Maria Sandu, aceasta fiind originară din orașul nostru.
Astfel, ne-am putut bucura de câteva sfaturi pe care Ana ni le-a oferit. În primul rând, deși întâlnirea a fost una pe platforma Zoom, distanța a fost estompată de glasul cald al scriitoarei atât de iubite de către tineri și de copii. Mi-am notat că ,,Literatura este spațiul deplinei libertăți.” Totodată, ar trebui ca noi, oricât de presați am fi de reguli, să bifăm multe experiențe cu elevii noști de tip vizită la bibliotecă, ateliere de lucru ori întâlniri cu scriitorii. Doamna coordonator de cerc, profesor la Colegiul Național ,,Spiru Haret”- Gretuța Păunescu – a evidențiat în urma discuției cu Ana că i-au plăcut enorm sintagmele folosite de îndrăgita noastră gorjeancă: profesorul ar trebui comparat cu un șerpaș: călăuză și ajutor” și faptul că se încearcă o digeială/ dj-ială literară, că le citește copiilor măcar să-și obișnuiască urechea fină cu un stil elevat de scriere ca o inițiere în lecturile bune. Totodată, Ana Maria a punctat din nou rolul esențial pe care l-a jucat domnul profesor Eugen Velican în formarea ei ca tânăr filolog în clasele de liceu, purtându-i toată considerația. Activitățile au continuat în cadrul cercului cu prezența invitaților de seamă: domnul Marius Iorga, domnul scriitor Spiridon Popescu și domnul Alex Gregora, membru al Uniunii Scriitorilor.
Dumnealor au purtat pledoarii pentru lectură, ne-au încântat și am purtat discuții pline de sensibilitate, dar și de realism.
Scenetele pregătite de elevii coordonați de doamnele profesoare Ramona Neguți și Mădălina Popescu ne-au delectat, iar recenzia bine structurată și documentată a doamnei profesoare Cristina Novac ne-a stârnit interesul pentru a lectura opera ,,Mai- mult–ca-trecutul” de Ana Blandiana. În final, secvențele de booktrailere prezentate au fost cele care au demonstrat că este esențial să îi determinăm pe elevii noștri să pună în scenă, să promoveze operele citite. Mulțumesc pentru invitația caldă doamnei director Corina Panduru, care a organizat atât de bine aceste activități, fiind totodată și coordonatoarea programului dedicat zilei de 21 Mai – Ziua Școlii Gimnaziale ,,Constantin Săvoiu”. Activitatea cercului metodic a fost astfel dublată și de straiele de sărbătoare pe care le-a îmbrăcat instituția noastră.
Închei prin a puncta faptul că, pentru mine, ca dascăl dornic de cunoaștere, activitățile din cadrul acestei întâlniri de suflet m-au inspirat.
Pânișoară Elena Ștefania, profesor