Lista plăților compensatorii în caz de disponibilizare la CE Oltenia

2633

În urma discuțiilor din cadrul comisiei de negociere a CCM al Complexului Energetic Oltenia, de luni, 15 aprilie 2024, s-a propus cuantumul salariilor compensatorii acordate în cazul unui program de concediere colectivă.

De menționat este faptul că angajații de la Jilț Nord au încetat greva foamei, declarându-se mulțumiți de negocierile liderilor de sindicat cu administrația CEO. Astfel, s-a propus: între 1 și 6 salarii compensatorii finanțate din bugetul societății, negociate anterior concedierii, pentru salariații care vor îndeplini condiţiile de pensionare (PLV, PLVR și Pă*) mai devreme de un an; între 7 și 20 de salarii compensatorii, din care, până la 12 salarii compensatorii vor fi finanțate din bugetul societății și 8 salarii compensatorii vor fi finanțate din sursele prevăzute de art 2.1 și 2.2 din OUG 69/2019, altele decât bugetul societății, în cazul salariaţilor, care vor îndeplini condiţiile de pensionare (PLV, PLVR și Pă*) în 1 – 4 ani; între 21 și 24 de salarii compensatorii, negociate anterior concedierii din care 16 salarii vor fi finanțate din bugetul societății și 8 salarii compensatorii vor fi finanțate din sursele prevăzute de art 2.1 și 2.2 din OUG 69/2019, altele decât bugetul societății, în cazul salariaţilor, care vor îndeplini condiţiile de pensionare (PLV, PLVR și Pă*) peste 4 ani. De asemenea, valoarea unui salariu compensatoriu va fi egală cu media salariului brut individual realizat pe ultimele trei luni, dar nu mai mare decât salariul mediu brut pe societate realizat în luna anterioară concedierii. Numărul salariilor compensatorii prevăzute în limitele de mai sus, va fi stabilit prin negociere, anterior concedierii.

Venit de completare pentru patru ani
Proiectul prin care s-a solicitat modificarea OUG 69/2019, în sensul asigurării protecției sociale pe durata a 4 ani, a fost înaintat Ministerului Energiei. Partea sindicală a mai cerut menținerea condițiilor speciale a celor care vor beneficia de prevederile OUG, cât și un venit corespunzător raportat la salariul din sectorul de activitate, a plecat pe circuitul de avizare.
Cu privire la sărbătorile pascale, cele două părți au convenit asupra programului de lucru în minivacanța de Paște: ultima zi de activitate va fi sch. III 28/29.04.2024 și va fi reluată la sch. 1 în data de 07.05.2024.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here