Cerna Sat, aparținând comunei Padeș, este alimentat, din toamna lui 2015, subteran, problemele cu energia electrică aici fiind rezolvate printr-o procedură inovativă de către specialiștii Distribuție Oltenia. În cea mai îndepărtată localitate a Gorjului, ca să ajungi la Cerna Sat treci prin două județe, Mehedinţi şi Caraş Severin, au domiciliul 100 de persoane, dar efectiv stau acolo în jur de 40. Locuitorii lucrează în exploatare forestieră și turism ori sunt crescători de animale.
Localnicii din Cerna Sat își amintesc și acum când reprezentanții actualei Distribuție Oltenia au realizat, pentru prima dată în Oltenia, lucrări de trecere din linie electrică aeriană în linie electrică subterană, prin utilizarea unei tehnologii revoluționare pusă în slujba consumatorilor de energie electrică. Mai exact, oamenii povestesc de buldoexcavatorul special creat adus în zonă pentru a reuși spargerea unei porțiuni din masivul Retezat Godeanu. De altfel, numai acest utilaj a făcut posibilă protejarea de către un lanț muntos a liniei electrice aeriene de medie tensiune Valea Mare – Cerna, transformată, pe un tronson de 4 km, într-o linie electrică subterană.
“Nu știu să mai fie probleme cu energia electrică în Cerna Sat, localnicii sunt mulțumiți la acest capitol, s-au și făcut investiții aici pe fonduri europene. Dacă nu ar fi avut utilități aceste proiecte nu se puteau realiza”, a declarat Mihai Argintaru, consilier local al comunei Padeș.
Arborii, principalii inamici
Principalii beneficiari ai acestei lucrări de investiție sunt, de fapt, consumatorii din zona Cerna Sat și Olanu. Potrivit Distribuție Oltenia, rețeaua care alimenta, până la investiție, postul Baraj Cerna era afectată frecvent de întreruperi în alimentarea cu energie electrică sau chiar fluctuații de tensiune, din cauza căderilor copacilor sau a creșterii arborilor în apropierea liniilor electrice.
Incidentele, în scădere
Rezultatele lucrării făcute pentru Cerna Sat, constând în transformarea a 4 km de linie electrică aeriană de 20 kV pe tronsonul Valea Mare – Cerna în linie electrică subterană, investiția beneficiind de alocarea unui separator, și-au văzut efectele imediat de la punerea în funcție, la un an după numărul de întreruperi a scăzut de la 11 în anul 2015 la 3 incidente în 2016, dintre care 2 au fost identificate în instalațiile terților. Mai mult, timpul de intervenție a scăzut de la 14 ore în anul 2015 la aproape 4 ore în 2016.
De altfel, linia electrică subterană a fost amplasată pe un drum forestier aparținând ROMSILVA – Ocolul Silvic Padeș, ce trece prin lanțul muntos Retezat Godeanu, astfel încât să nu existe riscul unei eventuale deteriorări de pe urma lucrărilor executate de terți.
Beneficii majore pentru clienți
“Beneficiile pentru clienții din zonă, după realizarea acestei rețele subterane, sunt: reducerea semnificativă a numărului de întreruperi cauzată de căderea arborilor de pe versanți, dezrădăcinați sau rupți în timpul producerii unor fenomene periculoase (căderi masive de zăpadă, chiciură, ploaie, ploaie înghețată și vânt puternic), dar și reducerea timpilor de remediere a avariilor, în zonă neexistând semnal GSM, iar accesul fiind foarte dificil. Operatorul Distribuție Oltenia continuă însă, și în anul 2017, planul ambițios și de durată al investițiilor în rețeaua de distribuție a energiei electrice, în scopul optimizării și modernizării liniilor de joasă tensiune, înlocuirea branșamentelor electrice și scoaterea contoarelor la limita de proprietate, pentru a îmbunătăți parametrii de calitate ai rețelei de medie tensiune”, a transmis, la cererea Gorjeanul, Ramona Nicola, specialist Relații Publice al Distribuție Oltenia.
Reprezentanta furnizorului de electricitate a menționat, de asemenea, că “unul din pilonii planului de investiții este și extinderea sistemului SCADA prin creșterea nivelului de automatizare și control la distanță a stațiilor și liniilor de medie tensiune și, bineînțeles, pentru a oferi consumatorilor condiții de racordare corespunzătoare”.
Anamaria Stoica