Este o plantă din flora spontană din regiunile cu climă temperată din Europa. La noi în țară apare ca floră spontană prin pășuni, fânețe uscate, pe marginea semănăturilor, pădurilor, drumurilor, de la câmpie până în regiunea montană, dar este cultivată uneori în grădini. Planta poate ajunge până la înălțimi de 1 m, este acoperită cu perișori aspri, frunzele sunt ascuțite la vârf, iar florile hermafrodite sunt de culoare albastră sau roz. Lăstarii tineri, florile și frunzele sunt comestibile, având gustul asemănător cu cel al spanacului. Frunzele uscate au un puternic parfum de mosc. În fitoterapie se folosește planta întreagă, proaspătă sau uscată și se recomandă să fie recoltată din mai până în septembrie.
Compoziție: alantoină, acid salicilic, consolidină, colină, mucilagii, substanțe minerale, ulei volatil,
Acțiune: diuretică, emolientă, antiscorbutică, diaforetică, antibiotică, emolientă, antigutoasă, anticanceroasă, antiinflamatorie, cicatrizantă, expectorantă, digestivă, analgezică
Indicații terapeutice
Uz intern: angină, astenie, cancer, dureri de cap și de dinți, gripă, gută, laringită, paralizie, pelagră, răceli, răgușeli, scleroză, scorbut, tromboflebite, tuse; poate fi consumată ca atare, infuzie sau decoct
Uz extern: eczeme, inflamații, reumatism, tromboflebite; se folosește sub formă de cataplasme cu plantă proaspătă sau comprese cu infuzie
Alexandra Cruceru
