Liga Pensionarilor, la cuţite cu Casa Judeţeană de Pensii

391
liga pensionarilor facuta de mineLiga Pensionarilor Gorj este în proces cu Casa Judeţeană de Pensii, iar primul termen de judecată a fost pe 15 aprilie. Din păcate, primele demersuri iniţiate de pensionari pentru a-şi obţine şi susţine drepturile în instanţă nu au fost încununate de succes.

Sfârşitul lunii ianuarie i-a făcut pe pensionarii gorjeni afiliaţi la Liga Judeţeană a Pensionarilor să-şi ceară drepturile mergând şi în instanţă. „Am declanşat o acţiune de chemare în judecată a Casei Judeţene de Pensii Gorj, iar procesul este în desfăşurare. Nefericirea a făcut ca magistraţii să respingă tabelele cu sutele de pensionari care au semnat pentru acţionarea în instanţă, precizând că există anumite greşeli la tipărire. Astfel, cu noile tabele ne vom prezenta din nou la Tribunalul Gorj pe data de 13 mai”, a declarat Petre Rădulescu, preşedintele Ligii Pensionarilor Gorj.
900 de pensionari semnatari
Cauza nemulţumirilor este nerespectarea prevederilor legilor privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări, a valorii punctului de pensie de 732,8 lei de la 1 ianuarie 2010. „Am depus la Tribunal două cereri, una de chemare în judecată a Casei de Pensii şi o alta cu excepţie de neconstituţionalitate a art. 4 din OUG nr. 114/2009”, a precizat Rădulescu.
Din numărul total de 4.250 de membri ai Ligii Judeţene a Pensionarilor, doar 900 de cetăţeni au semnat ca Liga să le reprezinte drepturile şi interesele în faţa instanţelor judecătoreşti.
petre radulescu facuta de mineDecizii la nivel de Comitet
Comitetul Ligii Pensionarilor s-a întrunit ieri pentru a decide următorii paşi pe care Liga îi va face în instanţă. Astfel, s-a hotărât continuarea procesului cu Casa Judeţeană de Pensii Gorj, cea de-a doua înfăţişare fiind pe 13 mai, completarea în tabele a tuturor datelor de identificare a pensionarilor semnatari. De asemenea, până la data de 6 mai, în toate zilele lucrătoare, între orele 9:30 – 11:30, pensionarii care vor să adere la tabelele pentru proces, aceştia fiind nevoiţi să dovedească calitatea de membru al Ligii Judeţene a Pensionarilor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here