Liga Pensionarilor din judeţul Gorj – la 30 de ani de la constituire

2697

Având în vedere situaţia de incertitudine privind viitorul persoanelor vârstnice, cărora nu li se deschidea nicio perspectivă, din iniţiativa unui grup de pensionari, în decembrie 1991, a fost constituită prima organizaţie a pensionarilor din judeţ, cu personalitate juridică atestată de Judecătoria municipiului Târgu-Jiu, având ca obiective permanente, respectarea demnităţii membrilor acesteia, creşterea nivelului de trai, organizarea de activităţi de ajutorare şi asistenţă socială, un sistem de pensii corect, asigurarea accesului la servicii medicale, reprezentarea membrilor asociaţiei în raporturile cu instituţiile publice locale şi altele. În scopul realizării acestor obiective conducerea asociaţiei, de-a lungul perioadei de existenţă a desfăşurat o permanentă activitate de comunicare şi contact cu organele administraţiei locale şi judeţene cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei sociale, sensibilizarea acestora despre lipsurile constatate în vederea eliminării lor, furnizarea de informaţii clare şi de interes despre oportunităţile existente pentru pensionari, precum şi instituirea de facilităţi acestora, au fost adresate memorii şi petiţii Guvernului şi Parlamentului României.
O bună perioadă de timp activitatea asociaţiei a fost caracterizată drept una dinamică. Starea de sănătate precară a unor membri din conducerea asociaţiei, lipsa unui sediu şi alte cauze, au determinat însă ca aceasta să fie sporadică, începutul anului 2007 reprezentând relansarea activităţii. A avut loc adunarea generală la care a participat şi actualul preşedinte al F.N.P.R., ocazie în care s-a ales noua conducere şi s-a aprobat planul principalelor acţiuni pentru perioada următoare. În urma demersului adresat Consiliului Local Târgu-Jiu, a fost atribuit în folosinţă gratuită un spaţiu în suprafaţă de 60 mp, pentru sediu şi clubul pensionarilor. Conştienţi că numai cu o bună organizare la nivelul conducerii este posibilă îndeplinirea atribuţiilor, dar şi a obiectivelor pe care şi le-a propus, aceasta s-a preocupat permanent de consolidarea asociaţiei din punct de vedere organizatoric şi financiar. La împlinirea a aproape 30 de ani de la înfiinţare, asociaţia are în structura organizatorică un număr de 18 filiale în oraşele şi comunele din teritoriul judeţului, care au în evidenţele lor 4800 de membrii din toate categoriile sociale, este cea mai mare organizaţie de pensionari din judeţ, membră a F.N.P.R., obiectivele pentru perioada următoare fiind continuarea atragerii de noi membri, constituirea de noi filiale şi implicarea conducerilor acestora în viaţa comunităţilor. S-a desfăşurat o permanentă activitate de comunicare şi contact cu organele administraţiei locale şi judeţene cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei sociale, reprezentând interesele pensionarilor la acţiunile organizate de acestea.
Colaborarea permanentă cu conducerea instituţiilor publice cu activităţi în domeniul social, dar şi receptivitatea pe care acestea au dovedit-o, au contribuit la soluţionarea cererilor adresate de pensionari referitoare la obţinerea biletelor de tratament balnear, stabilirea cuantumului pensiei şi acordarea ajutoarelor pentru încălzire pe timp friguros.
La solicitarea conducerii asociaţiei, în fiecare an, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat acordarea de călătorii gratuite pe mijloacele de transport în comun pensionarilor din această localitate. Cu excepţia situaţiei create de pandemia virusului ce afectează sănătatea populaţiei, în fiecare an acelaşi organism a asigurat transportul gratuit în serii pentru pensionari la staţiunea balneară Săcelu din judeţ, pentru tratarea afecţiunilor de sănătate.
În spiritului respectului ce trebuie cultivat, la acţiunile organizate de autorităţile locale dedicate unor evenimente istorice, au participat şi membri din asociaţia noastră.
Au fost organizate excursii în ţară, la obiective de interes istoric, iar la clubul pensionarilor s-au organizat concursuri la şah şi table, iar la iniţiativa comisiei de femei, concursuri de artă culinare şi alte acţiuni. Pentru a reprezenta interesele şi apărarea drepturilor membrilor asociaţiei, conducerea asociaţiei a organizat acţiuni de protest, a transmis memorii la Guvernul României şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Potrivit hotărârii conducerii federaţiei, la 27 ianuarie a.c. a fost pichetată Prefectura judeţului.
La data de 12 februarie din acest an, la solicitarea preşedintelui asociaţiei noastre, cu sprijinul Prefectului, a avut loc întâlnirea cu deputaţii şi senatorii din circumscripţiile electorale ale judeţului, prilej cu care li s-au făcut cunoscute greutăţile cu care se confruntă o bună parte din pensionari, fiecare dintre demnitarii prezenţi primind şi o notă cu propuneri, printre acestea regăsindu-se respectarea prevederilor noii legi a pensiilor, îmbunătăţirea accesului pensionarilor la serviciile sociale şi de asistenţă medicală potrivit nevoilor acestora şi alte probleme cu privire la drepturile lor. În cuvântul domniilor lor, parlamentarii prezenţi ne-au asigurat că vom avea parte de un real sprijin pentru a fi duse la îndeplinire propunerile făcute cu acest prilej. Din păcate, multe din acestea au rămas fără răspuns. În discuţiile purtate cu pensionarii, au fost prezentate intervenţiile întreprinse de conducerea federaţiei la instituţiile centrale ale statului, iar prin participarea preşedintelui asociaţiei noastre la unele emisiuni ale unor posturi de televiziune centrale şi locale, au fost mediatízate de asemenea aceste acţiuni, dar şi cele iniţiate de conducerea asociaţiei. În luna mai a.c. au avut loc adunările generale de dare de seamă şi alegeri la nivelul filialelor şi conferinţa organizaţiei judeţene, prilej cu care au fost aprobate obiectivele pentru perioada următoare şi s-au ales noile organe de conducere la nivelul fiecărei structuri organizatorice cu misiunea de a acţiona şi în viitor cu mai multă responsabilitate pentru realizarea obiectivelor stabilite, ce pot aduce un plus de bine în viaţa membrilor asociaţiei noastre.
Președinte, Petre Rădulescu

2 COMENTARII

  1. Buna ziua,
    Ma numesc BLEJAN ELENA , sunt pensionara si doresc sa ma inscriu in Liga Pensionarilor a jud. Gorj .
    Va rog sa-mi spuneti cum se procedeaza.
    Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here