Liga Florilor, tot mai aproape. Bălăeț: Nu ne-ar trebui prea multe transferuri

1717

CSM Târgu Jiu poate avea două echipe în primele eșaloane, iar oficialii clubului spun că sunt pregătiți din punct de vedere financiar dacă și echipa de handbal va promova. În fiecare an, formația de baschet și-a propus obiective tot mai ambițioase, iar elevele lui Liviu Andrieș au deja un avantaj în lupta pentru accederea în Liga Florilor. Gorjencele s-au impus pe terenul principalei contracandidate, Universitatea Cluj, și visează la duelurile cu granzii din România. Directorul CSM-ului, Robert Bălăeț, este conștient că entitatea pe care o conduce va trebui să aibă un buget mai mare, dar spune că ‘scheletul’ actualei formații va fi menținut și în Liga Florilor dacă echipa va reuși să ajungă acolo. În plus, lângă fete se află deja un sponsor cu greutate. ,,Am avut discuţii de acest gen şi anul trecut, iar anul acesta lucrurile par mai simple dacă am promova în Liga Florilor cu echipa de fete. Mă refer la mai multe lucruri când fac această afirmaţie, nu neapărat de la bugetul local. Banii de acolo ne-au fost asiguraţi, n-am sărit calul niciodată şi n-am avut probleme. Cred că şi de aici se poate face un efort puţin mai mare. Un alt argument ar fi faptul că nu ne-ar trebui prea multe transferuri, creştem câteva tinere de vreo trei ani. Am adus alte fete care, de un an-doi, au tras în spate această echipă. Mă bazez că nu ne trebuie foarte multe jucătoare pentru Liga Florilor. Am avut discuţii foarte multe cu fetele noastre, am încredere în ele şi vreau să crească de la meci la meci. Avem şi acum sponsori lângă noi. Nu trebuie să ascund că Artego este aproape de această echipă permanent. Am discutat cu domnul Viorel David, chiar după acest meci (n.r. – partida ce la Cluj) mai multe aspecte şi avem semnale că ne vor sprijini. Credem că vor dori şi alţi sponsori să vină lângă o echipă care vrea să facă performanță”, a precizat Bălăeț. Oficialul gorjean a declarat că senioarele de la handbal nu trebuie să se culce pe o ureche, pentru că au câștigat doar un prim meci important. Marele avantaj este că, spre deosebire de anul trecut, câștigătoarea seriei nu mai joacă într-un baraj de promovare, ci merge direct în Liga Florilor. În opinia lui Bălăeț, cea mai mare calitate a elevelor lui Liviu Andrieș este forța grupului. ,,Nu avem vârfuri, avem echipă. Sunt 15-16 jucătoare care pun umărul şi chiar m-am bucurat foarte tare acum la Cluj, când am văzut că echipa a fost principalul atu al nostru. Mai sunt mulţi paşi, drumul este lung, nu vreau să avem sincope cu echipele considerate mai slabe. Ne aşteaptă şi câteva meciuri foarte puternice pentru că toată lumea o să ne privească altfel acum şi nu o să ne trateze ca outsideri, ca în primul an de activate. Trebuie să luăm fiecare meci în parte şi să demonstrăm că suntem cea mai puternică echipă la finalul campionatului. Într-adevăr, e o şansă imensă această promovare directă pentru echipa de pe locul întâi”, a mai spus Bălăeț. Formația antrenată de Liviu Andrieș și Andrei Enache va juca, în această rundă, pe teren propriu cu CS LR Turda. Meciul contează pentru etapa a noua din Seria B a Diviziei A și are loc duminică, 14 noiembrie, de la ora 14.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here