Liga 3: S-a terminat turul sezonului regulat

396

Cele două formații care reprezintă Gorjul în Liga 3 de fotbal, Vulturii Fărcășești și Gilortul Târgu Cărbunești, au înregistrat două remize în etapa a 9-a din campionat. A fost ultima rundă din turul sezonului regulat. Ambele trupe au bifat rezultate de egalitate fără goluri. Vulturii nu au putut trece, pe teren propriu, de ultima clasată din Seria 8, care este Aro Câmpulung Muscel. Nici Gilortul nu a avut mai mult noroc în Valea Jiului. Echipa lui Alex Stoica a fost egală cu Jiul Petroșani, într-un meci disputat pe Stadionul „Petre Libardi”. Dacă formația lui Cătălin Bucă este pe loc de play-off, cu 13 puncte, trupa din Târgu Cărbunești este pe locul 7. Totuși, doar trei puncte separă cele două echipe din Gorj, într-o serie destul de echilibrată. Liderul neînvins este SCM Râmnicu Vâlcea, în timp ce doljenii de la CSO Filiași sunt pe doi. În runda viitoare, ambele formații din Gorj joacă în deplasare. Gilortul are meci la Câmpulung Muscel, iar Vulturii Fărcășești merge la Filiași.
Liga 3 – Meciurile Etapei 9
CS Vulturii Fărcăşeşti 0 – 0 ACS Aro Muscelul C-Lung Muscel
ACSO Filiaşi 5 – 1 ACS Viitorul Dăeşti
ATCS Sparta Râmnicu Vâlcea 1 – 3 ACS Speed Academy
ACS Unirea Bascov 1 – 1 SCM Râmnicu Vâlcea
CSM Jiul Petroşani 0 – 0 CS Gilortul Târgu Cărbuneşti
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here