Liderul FNM nu mai contestă reprezentativitatea Federației Mine Energie în negocierile cu administrația CEO

1172

Problema reprezentativității sindicale în Complexul Energetic Oltenia pare să se rezolve. Federația Națională a Muncii, condusă de Constantin Crețan, făcuse apel la decizia instanței privind reprezentativitatea de 35%, de care Federația Națională Mine Energie, condusă de Dumitru Pîrvulescu, are nevoie pentru a putea participa la negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă.

Iată că, în urmă cu două zile, Constantin Crețan a renunțat la apel, mai ales că Sindicatul Energia Rovinari, al cărui președinte este Constantin Mitrescu și vicepreședinte este Manu Tomescu, s-a reîntors în FNME: ”Cu Sindicatul Energia Rovinari am fost umăr la umăr în lupta pentru drepturile salariaților CEO, pentru legea 197, protestând în stradă. Am hotărât să retrag apelul, pentru că negocierile la care noi nu suntem primiți, deși suntem mandatați de Confederația Națională Meridian, ca observatori, vreau să fie acolo Constantin Mitrescu, care știe să-și apere oamenii. Condiția pusă de mine este participarea la negocieri a lui Mitrescu și Manu Tomescu”, a declarat liderul FNM, Constantin Crețan.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here